O viață după gratii vor petrece asasinii tinerei din Chișinău pe care au stropit-o cu acid

O viață după gratii vor petrece asasinii tinerei din Chișinău pe care au stropit-o cu acid

Detenţie pe viaţă pentru autorii omorului unei tinere din capitală. Taisia Brânză avea 29 de ani atunci când fostul ei iubit împreună cu un prieten de-al său au stropit-o cu acid. Sentinţa a fost dictată după ce a fost demonstrată vinovăţia inculpaţilor, instanţa acceptând în mod integral solicitarea procurorilor.

Cazul a avut loc în decembrie 2014, când victima a revenit acasă din oraş. După ce Taisia a intrat în scara blocului unde locuia, aceasta a fost stropită pe faţă cu acid. În rezultatul arsurilor grave primite, victima a decedat peste câteva ore la spital.

Inculpaţii au fost reţinuţi a două zi după comiterea crimei. Aceştia s-au dovedit a fi fostul iubit al fetei, care a comandat crima, supărat că ea ar fi intenţionat să plece în Dubai, la muncă.

Cel care a executat omorul prin stropirea victimei cu acid este un amic de-al fostului iubit al victimei, care a fost convins, pentru o sumă de bani să sperie, în acest mod fata. Din momentul reţinerii şi pînă la pronunţarea sentinţei, inculpaţii, cu vîrstele de 33 şi 35 de ani, s-au aflat în stare de arest.

Sentinţa, însă, este cu drept de atac.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Programul întâlnirilor Nataliei Gavrilița, la Bruxelles

Programul întâlnirilor Nataliei Gavrilița, la Bruxelles

Jack Dorsey demisionează de la conducerea Twitter, rețeaua socială pe care a fondat-o în 2006

Jack Dorsey demisionează de la conducerea Twitter, rețeaua socială pe care a fondat-o în 2006

Explicația Maiei Sandu pentru creșterea bugetului pentru președinție (VIDEO)

Explicația Maiei Sandu pentru creșterea bugetului pentru președinție (VIDEO)

Advertoriale
INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu, Igor Dodon și Ilan Șor, în topul celor mai de încredere politicieni. Andrei Spînu, la același nivel de activitate cu Ion Ceban
  • 2
    Anchetă internă la Moldovagaz. Distribuitorii au inclus în facturi mii de metri cubi de gaz care nu au fost consumați
  • 3
    O nouă solicitare a lui Robu, amânată. CSM nu a eliberat acordul pentru urmărirea penală în privința unui judecător
  • 4
    Carantină de 14 zile pentru moldovenii care revin în țară din opt state din sudul Africii, din cauza apariții noii tulpini de COVID-19
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.