„Propunem respectuos Prim-ministrului si Cabinetului de Miniştri adoptarea unei decizii privind candidatura dlui Veaceslav ZAPOROJAN: fie numirea acestuia în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, fie respingerea candidaturii selectate cu o motivare adecvată şi, în ultimul caz, organizarea unui nou concurs în termeni cât mai restrânşi şi cu respectarea prevederilor Regulamentului”, se menționează în apelul acestora.
Totodată, aceștia mai aduc aminte și de o declarație a președintelui Curții Constituționale, Alexandru Tănase care a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că „are o relație bună, au fost colegi la universitate și nu poate să-i aducă nici un reproș”.
Demersul poate fi citit mai jos:
Printre semnatari se găsesc Victor Pușcaș, fost președinte și judecător al CC, Nicolae Osmochescu, doctor în drept, Ludmila Andronic, președinte al Consiliului de presă, Sergiu Băieșu, decan al Facultății de drept a USM, Igor Boțan, director al ADEPT, Sergiu Gurduza, consilier al Prim-ministurlui și Sorina Macrinici, consilier juridic al CRJM.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.