VIDEO. Explozie pe traseul Buzău - București. A explodat un tir încărcat cu butelii

VIDEO. Explozie pe traseul Buzău - București. A explodat un tir încărcat cu butelii

Circulație oprită pe un drum de imporanță națională din România, în zona localității Mihăilești, după ce a avut loc un accident provocat de un autotren încărcat cu butelii, care a luat foc, informează Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), citată de Agerpres.

Un tir încărcat cu butelii a luat foc pe DN2E85 pe raza localității Mihăilești, în județul Buzău, circulația rutieră fiind întreruptă la această oră în zonă, între orașele Urziceni și Buzău, informează Centrul INFOTRAFIC al IGPR.

Prefectul județului Buzău, George Sava, a declarat, la Digi24, că accidentul s-a produs din cauză că anvelopele tirului au explodat și au luat foc, care apoi s-a întins la restul autotrenului, iar focul a cuprins și remorca, după care buteliile încărcate în autovehicul au început să explodeze.

Șoferul a sunat la 112, iar la fața locului au intervenit opt autospeciale de pompieri, șase venite de la Buzău, iar două de la Urziceni, a precizat prefectul George Sava. De asemenea, acesta a precizat că nu s-au înregistrat victime.

Potrivit colonelului Dănuț Nicolae, șeful ISU Buzău, în autotren erau încărcate 80 de butelii.

60 de pompieri, cu opt autospeciale de apă și spumă și două ambulanțe SMURD, au stins în circa două ore incendiul izbucnit la tirul încărcat cu aproximativ 800 butelii tip GPL, pe DN2, la intrarea în localitatea Mihăilești, precizează un comunicat al ISU Buzău transmis AGERPRES.

„Misiunea a fost dificilă din cauza pericolului de explozie, iar pentru siguranța salvatorilor și populației din zona de manifestare, s-a acționat de la distanță cu tunuri de apă, iar persoanele au fost evacuate pe o rază de 500 m”, se menționează în comunicatul ISU Buzău.

Localitatea Mihăilești din județul Buzău este cunoscută pentru accidentul din mai 2004, când tot pe DN2, la 32 de kilometri sud de Buzău, a avut loc o explozie uriașă cauzată de accidentul unui camion care transporta 20 de tone de azotat de amoniu. Atunci s-au înregistrat 18 morți (dintre care șapte pompieri, trei localnici și doi jurnaliști ai postului TV Antena 1), precum și 13 răniți grav.

Pentru înlăturarea oricăror pericole, la fața locului intervin angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, ai Poliției Rutiere și lucrători ai SDN Buzău.

Până la finalizarea măsurilor menționate, circulația va fi oprită, iar CNADNR recomandă utilizarea rutelor ocolitoare — DN 2 Buzău — DN 1B Ploiești — DN 1 București (tur-retur) și DN 2 Buzău — DN 1B Albești — DN 1D — Urziceni — DN 2 Urziceni — București.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Grație ajutorului USAID, 16 vinării din țară au beneficiat de utilaje de 170 de mii de dolari (FOTO)

Grație ajutorului USAID, 16 vinării din țară au beneficiat de utilaje de 170 de mii de dolari (FOTO)

PAS ia partea CEC-ului, PSRM îi dă dreptate Marinei Tauber. Cum s-au împărțit părerile

PAS ia partea CEC-ului, PSRM îi dă dreptate Marinei Tauber. Cum s-au împărțit părerile

Aleksandr Lukaşenko a recunoscut peninsula Crimeea ca fiind rusească

Aleksandr Lukaşenko a recunoscut peninsula Crimeea ca fiind rusească

Advertoriale
Metier Zero Dosage - spumantul autentic, perfect pentru o cină romantică sau masa de sărbătoare

Metier Zero Dosage - spumantul autentic, perfect pentru o cină romantică sau masa de sărbătoare

Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    I-au oferit votul de încredere, iar acum cer demisia. Reacția fracțiunii PAS, după declarațiile lui Moloșag
  • 2
    Ultimă oră! Avocata Poporului admite că ar putea să-și dea demisia din funcție după informațiile apărute în spațiul public
  • 3
    CEC cere anularea Marinei Tauber din cursa electorală pentru șefia municipiului Bălți. Ea este acuzată că a cheltuit bani nedeclarați
  • 4
    Renato Usatîi face haz pe seama Marinei Tauber, după ce membrii CEC au solicitat scoterea ei din cursa electorală (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.