Serviciul Vamal a demarat astăzi procedura de atestare a colaboratorilor din sistem, care va dura circa două luni de zile. Respectiva măsură a fost anunțată de conducerea Serviciului Vamal la data de 13 mai curent, ca parte din demersurile pentru creșterea gradului de profesionalism și integritate în rândul angajaților.
Atestarea colaboratorilor vamali, cu excepţia celor care fac parte din efectivul de comandă suprem, se efectuează, de regulă, o dată la doi ani sau cel puţin o dată la patru ani, procedură care nu a fost respectată pe parcursul unei perioade îndelungate de timp.
Potrivit datelor deținute, circa 24% din angajați nu au fost niciodată supuși atestării, iar alți 49% au fost atestați doar o singură dată, la încadrarea în funcție.
În acest context, Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, a reiterat necesitatea organizării acestui exercițiu, care este impus de legislația în vigoare și care urmează a fi efectuat cu regularitate. Totodată, Vitalie Vrabie le-a solicitat membrilor Comisiei să asigure corectitudinea și obiectivitatea procesului demarat, astfel încât în noua structură să se regăsească doar acei angajați care corespund exigențelor înaintate.
Deciziile finale ale Comisiei de atestare vor fi adoptate în urma examinării criteriilor de eligibilitate stabilite în fișa de atestare precum corespunderea cu cerințele pentru funcția exercitată, respectarea disciplinei de muncă, dar și prestația în cadrul interviului.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
