O nouă ședință de judecată în dosarul fostului premier, Vlad Filat a avut loc astăzi. Ședința a fost secretă, însă după aceasta procurorul Adriana Bețișor a declarat că urmează deja dezbaterile judiciare, iar avocatul că procesul este o mascaradă.
„După mai multe cereri, motivându-se aducerea mai multor martori, instanța le-a refuzat iar faza audierii martorilor s-a încheiat”, a declarat procurorul, care a menționat că în continuare va avea loc faza dezbaterilor judiciare.
„Ceea ce a fost azi este încă o dovadă că nu este un proces prin prisma legii, dar o mascaradă. Am solicitat să fie aduși și alți martori. Am adus probe, dar instanța a respins. O altă cerere a fost ca să fie citat repetat Ilan Shor, ca să răspunsă la întrebările care le avem noi”, a punctat avocatul lui Filat, Igor Popa.
Vlad Filat se află în detenție preventivă de pe data de 15 octombrie 2015. Astăzi, acesta a postat un nou mesaj pe o rețea de socializare în care comunica despre faptul că urmează să fie dată sentința în cazul lui.
Vezi și aceste știri

Condamnat la 12 ani pentru „terorism”. Un rus, va face închisoare pentru că ar fi dat foc unui birou de înrolare în armată

CSP s-a întrunit în ședință după mai multe tentative eșuate. UPDATE: Demersul de anulare a concursului la șefia PCCOCS, respins de majoritatea membrilor (LIVE)

10 mii de lei pentru titularii de patentă care trec la regim de activitate independentă. Soluțiile Ministerului Economiei
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
