Două drumuri naționale vor fi reparate de o companie italiană, în următorii doi ani

Două drumuri naționale vor fi reparate de o companie italiană, în următorii doi ani

Două trasee naționale, R34 Hâncești - Leova - Cantemir și R9 Soroca - Arionești vor fi reparate din banii oferiți cu împrumut de la BERD în valoare de 71 de milioane de euro.

Firma câștigătoare este „Serenissima Costruzioni”, care a ieșit învingătoare după licitația de toamna trecută.

„Se vorbește de foarte mult timp despre reconstrucția acestor drumuri naționale și în sfârșit am determinat câștigătorul acestei licitații. În luna mai am aflat câștigătorul și am semnat contractul cu această companie. De asemenea, a fost semnat contractul cu firma de supraveghere a lucrărilor, la fel de origine italiană”, a declarat ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc. 

Primul traseu va fi reparat în două etape. Prima porțiune de drum, Hâncești - Leova, are 42 de km. Pentru reparația acestui tronson vor fi oferiți 28 de milioane de euro. A doua porțiune, până la Cantemir, are 41 de km și pentru ea vor fi cheltuiți 24 mln de euro.

Drumul R9 Soroca-Arionești va costa 17, 9 milioane de euro. În total, vor fi reparate 114 km de drum, iar costrul contractului este de 71 mln de euro.

Banii au fost oferiți de BERD sub formă de împrumut, iar lucrările urmează să dureze doi ani, începând odată cu semnarea ordinului de aprobare a lucrărilor.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
„N-a mâncat lupul iarna”: Cum va fi vremea în ultimele zile ale lunii Gerar

„N-a mâncat lupul iarna”: Cum va fi vremea în ultimele zile ale lunii Gerar

Expert în științe agricole: Fluctuațiile termice sunt îngrijorător. Ce riscuri sunt pentru roada anului 2023 (VIDEO)

Expert în științe agricole: Fluctuațiile termice sunt îngrijorător. Ce riscuri sunt pentru roada anului 2023 (VIDEO)

Cinci bărbați din Rusia, blocați în aeroportul din Coreea de Sud de luni de zile. Statul nu-i recunoaște drept refugiați și le interzice intrarea în țară

Cinci bărbați din Rusia, blocați în aeroportul din Coreea de Sud de luni de zile. Statul nu-i recunoaște drept refugiați și le interzice intrarea în țară

Advertoriale
Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

EMISIUNI
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
    Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    Ce s-a ales din faimoasa Fundație „Edelweiss” a lui Plahotniuc, Fundațiile lui Ilan Șor sau „Din Suflet” a primei doamne a lui Dodon (VIDEO)
  • 2
    Replici tăioase între Nemerenco și Gîlca: „Prostia din născare leac nu are” vs „Dacă tăceai filosoafă rămâneai”
  • 3
    Dr. Lana, femeia din R. Moldova care ar fi făcut operații estetice în România fără drept de practică, și-a aflat sentința
  • 4
    Polonia va trimite încă 60 de tancuri Twardy în Ucraina
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.