Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă și-a prezentat pe 15 iunie raportul de activitate la 9 ani de la preluarea funcției. Ca și în alți ani, discursul său a avut loc pe un fundal de fluierături și zgomot de vuvuzelă din partea unor protestatari. Acest lucru însă nu l-a deranjat prea mult pe primar, care și-a finalizat discursul, încercând să răspundă și la unele întrebări. Evenimentele au fost, evident sub ochiul critic și pe alocuri obiectiv al presei.
UNIMEDIA a reflectat pe larg evenimentul, descriind atât protestele contra primarului, cât și „promisiunile acestuia” pentru următorul an. Subiectul a fost reflectat în câteva știri separate.
„Mai multe persoane protestează, în timp ce Chirtoacă își prezintă raportul de activitate”, „Promisiunile lui Dorin Chirtoacă pentru următorul an de mandat”, scriu colegii noștri.
Și colegii de la REALITATEA au enumerat realizările primarului capitalei, însă le-au pus undeva în partea a doua a știrii. Ceea ce au scos în prim-plan jurnaliștii a fost comparația lui Dorin Chirtoacă cu poetul și, apropo jurnalistul, Mihai Eminescu.
O altă știre care a reflectat evenimentul a fost strict bazată pe protestatari și reacțiile lui Chirtoacă. Jurnaliștii au făcut referință la protestatarii care au venit cu un banner adresat lui Chirtoacă, cu mesajul - „Ai ucis orașul”.
Și site-ul diez a ținut să menționeze despre realizări, însă a pus „realizările” în ghilimele. „ Cu ce „rezultate” se laudă Dorin Chirtoacă în ultimul său an de activitate”. Titlul în general induce în eroare, întrucât ai impresia că acesta este ultimul an de activitate, desi, acesta mai are încă cel puțin trei ani de mandat.
Publika a scris mai mult despre progresele capitalei, menționând la final și de protestatari. Aici însă primarul a fost prezentat în calitate de „victimă” care trebuie să supraviețuiască având un buget redus.
JurnalTV în schimb, a pus accentual, chiar în titlu, pe protestatari. „Chirtoacă, la raport: Huiduit şi fluierat de chişinăuieni nemulţumiţi”, scrie JurnalTV.
Asemănător a fost și reportajul realizat de PROTV. Acesta a fost intitulat „huiduieli împletite cu aplauze pe tot parcursul prezentării raportului de activitate a primarului Dorin Chirtoacă”.
Cam atât pentru astăzi.
Vezi și aceste știri

Litvinenco, despre scoaterea în afara legii a Partidului Șor: Nu constituie un precedent periculos

Președintele ales al Cehiei a avut o primă discuție cu președinta Taiwanului. Gestul ar putea provoca furia Chinei

Șef din cadrul Inspectoratului General al Poliției, în vizorul inspectorilor ANI. Ce au depistat (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
