Ancheta asasinării a lui Boris Nemțov a fost finalizată. Inculpații - soldații loiali ai președintelui cecen Kadârov

Ancheta asasinării a lui Boris Nemțov a fost finalizată. Inculpații - soldații loiali ai președintelui cecen Kadârov

Ancheta asupra asasinării opozantului rus Boris Nemțov, împușcat în apropiere de Kremlin în februarie 2015, a fost finalizată, dosarul fiind trimis procuraturii, chiar dacă nu au fost identificați toți suspecții, au anunțat luni autoritățile ruse, precizând că această crimă a fost comandată de un responsabil cecen, potrivit Agerpres.

„Ancheta este finalizată”, a informat într-un comunicat Comitetul de anchetă rus de pe lângă Parchetul General, însărcinat cu principalele investigații criminale în Rusia.

Cinci presupuși executanți — Zaur Dadaiev, Șadid și Anzor Gubașev, Temirlan Eskerhanov și Hamzat Bahaev — toți originari din republicile ruse cu populație majoritar musulmană Cecenia și Ingușetia, arestați în martie 2015 și inculpați pentru omor, „primiseră în septembrie 2014 o recompensă de cel puțin 15 milioane de ruble (aproximativ 206.000 de euro) pentru uciderea lui Boris Nemțov”, precizează comunicatul.

Ruslan Muhudinov, un cecen identificat în decembrie 2015 ca fiind comanditarul crimei, și „alte persoane” având legături cu această crimă sunt căutate de poliție, potrivit sursei menționate.

Conform presei ruse, Muhudinov a servit în batalionul „Sever” al forțelor speciale cecene, această structură fiind compusă în special din soldați loiali lui Ramzan Kadârov, președintele Ceceniei.

Numeroși apropiați ai lui Boris Nemțov au acuzat anturajul lui Ramzan Kadârov și pe Kadârov însuși că ar persecuta opoziția liberală și ar fi responsabil de asasinat.

Anchetatorii ruși emiseseră inițial ipoteza unei „piste islamiste” în asasinarea lui Boris Nemțov, din cauza sprijinului său acordat lui Charlie Hebdo, după ce 12 persoane fuseseră ucise în ianuarie 2015 în sediul acestui săptămânal satiric francez de către doi jihadiști.

Dar „pista unui omor având drept cauză ura religioasă poate fi acum exclusă total”, a subliniat Comitetul de anchetă, explicând că cei cinci presupuși executanți nu erau motivați decât de interese financiare.

Un al șaselea suspect, Beslan Șavanov, s-a aruncat în aer în noiembrie 2015 în momentul arestării sale, potrivit comunicatului.

Serviciul Federal rus de Securitate (FSB) a afirmat la rândul său luni că Boris Nemțov a fost ucis cu o armă artizanală asamblată în Rusia cu piese aduse din străinătate.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
EDITORIAL internațional | Scurt ghid anti-anxietate pentru un început de an plin de crize

EDITORIAL internațional | Scurt ghid anti-anxietate pentru un început de an plin de crize

Ultimă oră: Ministerul Sănătății anunță 1039 de cazuri noi de infectări cu COVID-19

Ultimă oră: Ministerul Sănătății anunță 1039 de cazuri noi de infectări cu COVID-19

Decis: O companie aeriană va opera de două ori pe săptămână zboruri de la Chișinău spre Budapesta

Decis: O companie aeriană va opera de două ori pe săptămână zboruri de la Chișinău spre Budapesta

Advertoriale
Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fabrica de mobilă TANDEM  începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

Fabrica de mobilă TANDEM începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cartea Neagră: Cum o parte din banii europeni donați Găgăuzei pentru echipament medical au ajuns la o firmă creată urgent de un activist pro-rus
  • 2
    Ceban și-a invitat prietenii de pe Facebook la el acasă: „Nu am garaj și nici beci de lux” (VIDEO)
  • 3
    Satele Palanca și Tudora, acoperite de un fum dens. Care este motivul
  • 4
    Constantin Botnari, zis și „Borsetka” spune că nu se ascunde de Interpol: „Sunt la Londra” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.