Domnica Manole: CJI a respins cererea pentru suspendarea hotărârii CSM de urmărire penală

Domnica Manole: CJI a respins cererea pentru suspendarea hotărârii CSM de urmărire penală


Astăzi, judecătorul Curții de Apel Chișinău, Domnica Manole a anunțat că Curtea Supremă de Justiție a respins astăzi solicitarea de suspendare a executării hotărârii Curții Supreme a Magistraturii din 31 mai 2016, prin care s-a dat acordul pentru începerea urmăririi penale. 

Potrivit avocatei Viorica Grecu „cererea de suspendare a efectelor juridice a hotărârii din 31 mai a fost făcută din motiv că nu au fost prezentate probe care să indice ca ar fi imposibilă executarea hotărârii judecătorești”.

Totodată, a fost menționat că „încheierea de astăzi a fost imparțială, deoarece judecătorii Iuliana Oprea, Galina Stratulat, Ion Druță au fost parte a cauzei disciplinare în care a fost raportor Domnica Manole. „Aceștia au prejudiciat statul cu 14 milioane de lei, iar Ministerul Finanțelor cere o pedeapsă mai dură pentru ei, întrucât sanțiunile financiare, consideră ei, au fost prea blânde”, a declarat judecătoarea Manole. 

În încheire, Domnica Manole a dat citire decizie Comisiei de la Veneția precum că „independența judiciarului impune ca judecătorii să fie apărați de influențele exterioare de către celelalte puteri ale statului și că ficare judecător în parte să aibă libertatea profesională de a interpreta legea, de a stabili faptele și de a cântări probleme în cazurile particulare. În acest sens deciziile eronate trebuie contestate prin intermediul căilor de atac, nu prin tragerea la răspundere penală”. 

Pe aprilie 2014 magistrata a anulat decizia Comisiei Electorale Centrale prin care referendumul inițiat de Platforma „Dem­nitate și Adevăr” era anulat.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Nicu Popescu i-a solicitat omologului portughez să examineze recunoașterea certificatelor de vaccinare moldovenești

Nicu Popescu i-a solicitat omologului portughez să examineze recunoașterea certificatelor de vaccinare moldovenești

Tragedie la Hîncești. Un bărbat s-a înecat, după ce s-a încâlcit în propria plasă de pescuit

Tragedie la Hîncești. Un bărbat s-a înecat, după ce s-a încâlcit în propria plasă de pescuit

Pompierii au prevenit un incendiu în nordul țării. Semințele dintr-o uscătorie de floarea soarelui începuseră să mocnească

Pompierii au prevenit un incendiu în nordul țării. Semințele dintr-o uscătorie de floarea soarelui începuseră să mocnească

Advertoriale
Te vaccinezi, iar Kaufland te răsplătește! Primești 20% reducere la coșul de cumpărături. Vezi detalii

Te vaccinezi, iar Kaufland te răsplătește! Primești 20% reducere la coșul de cumpărături. Vezi detalii

Ediție YardSale cu arome de toamnă. Când și unde se ține ediția „Brave New World”

Ediție YardSale cu arome de toamnă. Când și unde se ține ediția „Brave New World”

MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Decizie CtEDO: Alexander Litvinenko, spionul otrăvit cu poloniu, a fost asasinat de agenți ai Federației Ruse
  • 2
    O inițiativă legislativă a Maiei Sandu ar permite reducerea tarifelor la gazele naturale prin eliminarea unor cheltuieli de 150 de milioane de lei pe an
  • 3
    Fondurile confiscate de la Luca Filat vor fi returnate Guvernului R. Moldova. Un memorandum în acest sens a fost semnat de Ministrul Muncii și Amabasadorul britanic
  • 4
    Președintele american, Joe Biden de la tribuna Adunării ONU: „Lumea democratică e pretutindeni, (...) trăiește în moldovenii mândri”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.