Marea Britanie nu este un pioner în ale „exit”-ului din frumoasa Uniune Europeană. De această părere este juristul Oleg Roibu. Potrivit lui, în momentul aderării, în 1973, a Danemarcei la Comunitățile Europene (predecesoare UE), locuitorii Groenlandei și-au exprimat refuzul față de acest fapt. Pentru că Groenlanda era un comitat al statului danez, iar rezultatele generale ale referendumului cu privire la aderarea Danemarcei la CE au fost în favoarea aderării, Groenlanda, ca parte a Danemarcei, a devenit membru CE, a scris Roibu pe blogul său.
În 1979 Groenlandei i s-a delegat puteri extinse în cadrul Danemarcei, având propriul guvern și organ legislativ, fiind autonomă în ce privește problemele interne. Groenlandezii nu au uitat de istoria din 1973 și au inițiat un referendum privind apartenența la UE. 53% dintre cei prezenți la urne au spus ”NU” Comunităților Europene, astfel încât Tratatele cu privire la Comunitățile Europene au fost revizuite cu privire la statutul Groenlandei (1984).
Relația UE - Groenlanda este guvernată de un regim special, specific țărilor și teritoriilor de peste mări.
Algeria
În 1962 și-a câștigat independența față de Franța, membru fondator al CE din 1957. Spre deosebire de alte colonii franceze, teritoriile algeriene erau organizate ca unități teritorial administrative franceze (departamente), fiind astfel membre ale CE până la 1962. ”Despărțirea” Algeriei de CE nu a fost consemnată într-un tratat scris.
Saint Barthelemy
În 2007 Saint Barthelemy a părăsit Guadalupa, departament al Franței, implicit UE. Cu toate că Saint Barthelemy nu este departament al Franței, insula rămâne teritoriu de peste mări al acestei țări. În aceste condiții relației UE cu micuțul teritoriu din Marea Caraibelor i se aplică un regim special, similar Groenlandei.
Vezi și aceste știri
Cartea neagră | 825 de milioane de lei în 6 ani: firmele vizate în „dosarul licitațiilor trucate în medicină” câștigă în continuare contracte la stat
EDITORIAL | Cum să învingem monstrul din noi
