Decizie fără precedent: BERD a autorizat achiziţionarea până la 100% din acţiunile Victoriabank

Decizie fără precedent: BERD a autorizat achiziţionarea până la 100% din acţiunile Victoriabank
Foto: profit.md

Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare este gata să achiziționeze întreg pachetul de acțiuni de la Victoriabank. O astfel de decizie a fost aprobată de Consiliul director al BERD (care reprezintă 65 de guverne, UE şi Banca Europeană de Investiţii). „Suntem pregătiţi să facem acest pas dacă el va ajuta ca Victoriabank să rămână o instituţie independentă, profitabilă şi comercială”, a declarat în cadrul unui interv iu pentru revista „Profit” Henry Russell, director BERD pentru instituţii financiare în Moldova şi alte ţări din regiune.

Potrivit oficialului, înainte de a întreprinde anumite acţiuni noi, este necesară o evaluare meticuloasă (due diligence) şi stabilirea valoarii exacte a acţiunilor Victoriabank. „De asemenea, este necesar ca banca să aibă un Consiliu de administrare funcţional. Sper că în cadrul adunării (din 8 iulie - n. r.) va fi ales Consiliul de administrare al băncii, iar membrii acestuia vor prezenta documentele necesare Băncii Naţionale pentru aprobare, astfel încât acest organ abilitat să poată funcţiona şi asigura guvernanţa corporativă la Victoriabank”, a mai adăugat Russell. 

Sursa a mai punctat că BERD va propune aceleaşi persoane ca şi data trecută: Ionuţ Pătrăhău şi Gavin N. Ryan. „Ambii sunt bancheri cu experienţă la nivel internaţional, au cunoştinte profunde la capitolul guvernanţă corporativă. Vor acţiona în calitate de membri independenţi ai Consiliului în interesul Victoriabank şi al tuturor acţionarilor săi”, a concluzionat directorul BERD pentru instituţii financiare în Moldova şi alte ţări din regiune.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
MAEIE condamnă în termenii cei mai duri atacurile brutale cu rachete ale Federației Ruse asupra țării vecine

MAEIE condamnă în termenii cei mai duri atacurile brutale cu rachete ale Federației Ruse asupra țării vecine

Moldelectrica: Pentru moment, riscul deconectărilor îl considerăm depășit

Moldelectrica: Pentru moment, riscul deconectărilor îl considerăm depășit

Controale consultative și eliminarea „pașaportului albastru”: Ministerul Economiei anunță un pachet de modificări la Codul Muncii

Controale consultative și eliminarea „pașaportului albastru”: Ministerul Economiei anunță un pachet de modificări la Codul Muncii

Advertoriale
Orange Systems Academy explorat de studenţii UTM în cadrul unui stagiu de practică

Orange Systems Academy explorat de studenţii UTM în cadrul unui stagiu de practică

Anul acesta tu ești Moș Crăciun cu cardul de credit CIAO de la EXIMBANK!

Anul acesta tu ești Moș Crăciun cu cardul de credit CIAO de la EXIMBANK!

„Pământul ne hrănește, iar noi putem să îl răsplătim cu grija noastră” – lecții dedicate Zilei Mondiale a Solului (VIDEO)

„Pământul ne hrănește, iar noi putem să îl răsplătim cu grija noastră” – lecții dedicate Zilei Mondiale a Solului (VIDEO)

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    O rachetă a fost descoperită în apropierea orașului Briceni, anunță Ministerul Afacerilor Interne (FOTO)
  • 2
    Ultima oră! Se reduce rata de bază până la 20%. Octavian Armașu prezintă noile decizii de politică monetară (LIVE)
  • 3
    Prețul nucilor cu coajă pe piața moldovenească este sub 30 de lei. Se așteaptă o majorare la începutul lui decembrie
  • 4
    Ex-președintele georgian Mihail Saakașvili ar fi fost otrăvit cu mercur și arsen. Maia Sandu: „Necesită transfer la un spital adecvat pentru a-i salva viața”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.