Una din cele mai importante probleme din sistemul educațional moldovenesc - resursele umane - a fost discutată în cadrul unei conferințe cu participarea profesorilor din toată țara, organizată de Centrul Educațional Pro Didactica. Campania de advocacy demarată de organizatori are drept scop grăbirea procesului de implementare a Programului național pentru dezvoltarea resurselor umane în învățământul general din Moldova.
Întrucît după elaborarea și dezbaterea publică a documentului acesta nu a fost aprobat, echipa Centrului Educațional PRO DIDACTICA, cu sprijinul financiar al Fundaţiilor pentru o Societate Deschisă, oferit prin intermediul Fundaţiei Soros-Moldova, a realizat proiectul Dezvoltarea resurselor umane în educație: de la idei strategice la acțiuni durabile, prin care a desfășurat o amplă campanie de advocacy pentru a cataliza procesul de implementare a documentului.
„Evenimentul este o opotunitate excelentă nu doar pentru a discuta acest program național și de a identifica soluții pentru aprobarea promptă și implementarea calitativă a acestuia, dar și pentru confirmarea angajamentului tuturor actanților educaționali în vederea depășirii problemelor ce țin de resursele umane în educație”, a menționat Rima Bezede, președintele Centrului Educațional Pro Didactica.
Programul urmează să fie aprobat de autorități și conține pevederi asupra modului de promovare a educației, propuneri noi de pregătire a viitorilor profesori, salarii în funcție de performanță și susținerea cadrelor didactice.
„Problema calității cadrelor didactice este și discutată și durută în RM. Este vorba despre promovarea unui program de dezvoltare a resurselor umane în educație. Echipa care a lucrat asupra acestui program a propus idei concrete pe trei domenii importante: atragerea tinerilor în cariera didactică, pregătirea lor performantă și strategii de menținere a lor în educație”, a declarat expertul în politicile educaționale, Liliana Nicolaescu-Onofrei.
La eveniment au participat formatori de opinie, analiști politici, actori educaționali (cadre didactice și manageriale, elevi, părinți), dar și oaspeți de peste Prut, care au împărtășit experiența României în procesul de atragere, menținere și motivare a profesorilor în sistemul de învățământ.
Conferința a avut loc în cadrul proiectului Dezvoltarea resurselor umane în educație: de la idei strategice la acțiuni durabile, implementat cu ajutorul Fundației pentru o societate deschisă, oferit prin intermediul Fundației Soros-Moldova.
Conform Studiului privind măsurile de politici pentru îmbunătățirea atragerii, pregătirii și menținerii personalului didactic în sistemul de învățămînt general din Republica Moldova (2014-2015), în următorii 5-10 ani, fără o politică susținută de a atrage tineri talentați spre profesia didactică, Moldova se va confrunta cu un deficit de cadre didactice de cel puțin 20%.
În sesiunea plenară a conferinţei vor fi valorificate rezultatele, concluziile și propunerile lansate de exponenții comunității educaționale în timpul activităților din proiect, iar panelurile, organizate cu participarea autorilor programului și a experților din domeniu vor oferi un cadru favorabil pentru un schimb constructiv de idei și pentru lansarea unor soluții eficiente în vederea implementării calitative și durabile a acestui document strategic.
Centrul Educaţional PRO DIDACTICA este o organizaţie neguvernamentală, fondată în 1998, care are drept scop promovarea principiilor unei societăţi deschise, prin sprijinirea persoanelor şi a organizaţiilor interesate de învăţare şi dezvoltare continuă, pentru a le facilita afirmarea personală şi profesională şi o mai bună integrare în societate. Pentru aceasta, Centrul oferă programe si servicii de informare, instruire şi consultanţă, axate pe formarea unei culturi şi a unor abilităţi de învăţare continuă, pe parcursul întregii vieţi, promovarea valorilor unei societăţi a cunoaşterii, asigurarea incluziunii şi a şanselor egale pentru toţi, inclusiv sprijinirea eforturilor de integrare europeană prin educaţie.
P.
P.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
