VIDEO. Sandu despre participarea lui Iaralov la ședințele Alianței: Am avut o comunicare mai puțin politicoasă

VIDEO. Sandu despre participarea lui Iaralov la ședințele Alianței: Am avut o comunicare mai puțin politicoasă

Fostul ministru al Educației Maia Sandu confirmă faptul că omul de afaceri Serghei Iaralov a participat la negocierile de formare a Alianței de guvernare, fiind delegat din partea Partidului Democrat. Aceasta a menționat că s-a întâlnit cu Iaralov la o singură astfel de ședință și că a avut o confruntare de opinii.

„A fost o singură discuție, atunci când se scria Programul pentru Guvernul Leancă 2. El a participat la una din discuții. Eu am avut o comunicare mai puțin politicoasă pentru că noi încercam să prmovăm niște refrome dure și ei ne spuneau că nu sunt gata. Era Iaralov și Sîrbu. Noi pusesem problema modificării Codului Muncii, încercam să venim cu o evaluare externă a consiliilor de administrație a tuturor instituțiilor de tipul Agenției Antimonopol, CNFP. Noi încercam să introducem un angajament ca să avem o evaluare externă pentru că înțelegeam că nu funcționează. Atunci ei au scos toate aceste angajamente. Ei au zis noi nu suntem gata pentru aceste reforme. Se pare că acum sunt gata”, a subliniat Sandu.

Amintim că zilele trecute mai multe voci au afirmat că Serghei Iaralov, care este un apropiat al prim-vicepreședintelui Vlad Plahotniuc, ar putea fi coordonatorul furtului miliardului. Asta după ce fostul șef-adjunct al Departamanetului spălării banilor din cadrul Centrului Național Anticorupție, Mihail Gofman, a declarant în cadrul emisiunii „Interpol” de la TV7 că jaful secolului ar fi avut un coordinator, iar acesta nu ar fi fostul prim-ministru Vlad Filat, nici actualul primar de Orhei Ilan Shor, dar nici prim-vicepreședintele Partidului Democrat Vlad Plahotniuc.

Numele lui Serghei Iaralov a fost menționat și de fostul premier Vlad Filat în ultimul său discurs din Parlament. „Este un tovarăș acolo în spate... Iaralov Serioja îi spune. A participat la toate discuțiile și la toate târgurile, care au fost făcute (...) inclusiv cu Guvern minoritar, cum să guvernăm și cu idei de salvare a băncilor", menționa atunci Filat. Puteți urmări declarațiile lui Filat la acest link, min. 08:40.

Nici Partidul Democrat, dar nici omul de afaceri nu au comentat deocamdată subiectul. Serghei Iaralov este numărul 118 în Consiliul Național Politic al Partidului Democrat. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei

Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei

Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)

Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)

Militarii ruși se îndreaptă spre Belarus pentru manevre militare programate în luna februarie

Militarii ruși se îndreaptă spre Belarus pentru manevre militare programate în luna februarie

Advertoriale
Bogdan Spuză a fost desemnat noul CEO al OTP Bank Moldova

Bogdan Spuză a fost desemnat noul CEO al OTP Bank Moldova

Dobândă avantajoasă și fără comision de acordare la refinanțarea afacerii la maib

Dobândă avantajoasă și fără comision de acordare la refinanțarea afacerii la maib

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Decis: O companie aeriană va opera de două ori pe săptămână zboruri de la Chișinău spre Budapesta
  • 2
    Republica Moldova se află pe locul 87 în lume, după cota utilizatorilor de criptomonede. Câți utilizatori sunt
  • 3
    Acuzat de trădare de patrie și cu averea sechestrată, ex-președintele ucrainean Petro Poroșenko a revenit în Ucraina
  • 4
    Municipiul Chișinău este, de luni, sub Cod Roșu de COVID-19. Ce restricții vor fi impuse
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.