Conectează-te la o rețea de mentori locali și internaționali. Aplică la Space Program II!

Conectează-te la o rețea de mentori locali și internaționali. Aplică la Space Program II!

Dreamups Innovation Campus, de curând, a deschis aplicările pentru programul de accelerare local - Space Program II. Acest program promite să ofere tinerilor antreprenori toate resursele necesare pentru ca timp de 12 săptămâni aceștia să reușească să-și lanseze o afacere. Mai mult ca atât, 3 start-upuri finaliste vor merge într-o vizită de studiu în paradisul start-upurilor tehnologice din Estonia.

Ce presupune acest program?

Space Program II este un program de accelerare potrivit pentru tinerii care au o idee de afaceri tehnologică sau inovativă, care au abilitățile necesare pentru a deveni antreprenori, sunt pregătiți să depună eforturi constante 24/7 și să trăiască una dintre cele mai provocatoare experiențe alături de start-uperi, tineri activi, mentori locali și internaționali, antreprenori și investitori. Space Program II este unicul program de accelerare din Republica Moldova ce conectează tinerii cu idei de afaceri la o largă rețea de antreprenori locali și internaționali.

De ce să aplici?

Pentru că Space Program oferă tinerilor platforma necesară pentru a-și dezvolta ideea de afaceri, având acces la următoarele oportunități:

1. Spațiu de lucru - participanții programului beneficiază de un spațiu comun de lucru cu acces la wifi și sala de ședințe;

2. Rețea de mentori și experți - tinerii au posibilitatea să se conecteze la mentori care îi vor ghida și le vor oferi suportul necesar în lumea antreprenoriatului. O parte dintre mentorii vizați sunt: Aryk Grosz, fondator Mixbook, Dumitru Slonovschi, director Magenta Consulting, Mihai Stipanov, Sergiu Matei, Andrei Spînu, cofondatori Morsense Partners și Evolutics Technologies, Iurie Gorea, fondator Bugor.

3. Pitching and investment sessions - participanții Space Program vor participa la sesiuni speciale în care își vor prezenta ideea de afaceri mentorilor și investitorilor, vor recepționa feedback și vor putea să-și îmbunătățească conceptul ideii necesare de implementat;

4. Evenimente de networking și business - rezidenții Space Program vor avea acces gratuit la toate evenimentele organizate de către Dreamups, aici aceștia vor cunoaște rețeaua locală și globală de antreprenori;

5. Acces la resurse de învățare - tinerii la început de program vor recepționa un ghid detaliat al tânărului antreprenor care va servi drept sursă de inspirație și suport pentru activitățile efectuate în cadrul programului. Pe lângă aceasta, vor avea acces la cărți de business, antreprenoriat, dar și alte resurse utile care îi vor ajuta să-și implementeze mai simplu ideea de afaceri.

Criteriile de aplicare la Space Program:

1) Tânărul să aplice cu o idee inovativă de afaceri din orice domeniu;

2) Să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 35 ani;

Etapele de selecție:

1) Aplicarea - este prima etapă a procesului selecție, unde aplicantul își prezintă ideea de afaceri, dar și motivează cât este de interesat să devină rezident Space Program II. Formularul de aplicare poate fi găsit, accesând linkul.

2) Interviul - este cea de-a doua etapă a procesului de selecție care va oferi posibilitatea tinerilor să cunoască mai bine facilitățile campusului, să cunoască comunitatea Dreamups și să discute cu experți în domeniul de business pentru a-și prezenta abilitățile și competențele pe care le dețin.

Deadline de aplicare: Termenul limită de completare a aplicării este 10 iulie, ora 23.59.

Formularul îl găsiți aici.

La finalul programlui, 3 dintre start-upurile implicate în Space Program II, vor merge într-o vizită de studiu în Estonia, pentru a explora comunitatea de start-upuri tehnologice și a prelua experiențe favorabile pentru start-upurile pe care le dezvoltă.

Primul Space Program s-a desfăşurat cu succes în perioada februarie-iunie al anului curent. Pentru a explora activitățile Dreamups și a cunoaște toate detaliile cu referire la programul Space, te rugăm să accesezi acest link.

Space Program este implementat de către Dreamups cu susținerea financiară a Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Estonia.

Agora este partener media și susține cu toată încrederea proiectul Space Program II.

P.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.