Potrivit reclamantului, el a fost deţinut într-o celulă de 6 m.p., împreună cu alte 5 persoane. Din cauza suprapopulării, deţinuţii erau nevoiţi să împartă paturile de dormit. El nu a fost asigurat cu lengerie de pat sau pernă. Nu exista cuvetă sau apă curgătoare în celulă. Hrana era de proastă calitate şi inacceptabilă pentru consum. Veceul nu era separat de restul celulei şi producea miros neplăcut. Nu exista iluminaţie şi ventilarea era de proastă calitate.
Reclamantul pretindea că era deţinut cu alte persoane diagnosticate cu tuberculoză, SIDA sau alte boli infecţioase. În rezultatul deţinerii în condiţii inumane el s-a îmbolnăvit de micoză, gastrită şi infecţie respiratorie. El nu a fost asigurat cu asistenţă medicală şi a fost interzisă primirea medicamentelor pe bază de plante de la soţia acestuia.
În faţa Curţii reclamantul s-a plâns, invocând art. 3 din Convenţie, că condiţiile de detenţie în Penitenciarul nr. 13 şi lipsa asistenţei medicale au constituit tratament inuman şi degradant. De asemenea, s-a plâns, invocând art. 13 din Convenţie, de lipsa remediilor naţionale efective în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie.
Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 din Convenţie, în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie, notând că suprapopularea celulei a fost confirmată de informaţia prezentată de Guvern privind mărimea şi ocuparea celulelor şi Centrul pentru Drepturile Omului. Mai mult decât atât, calitatea proastă a alimentaţiei, lipsa iluminării, ventilarea proastă şi lipsa intimităţii la folosirea veceului au sporit în continuare suferinţa reclamantului, care au depăşit nivelul inevitabil a dificultăţilor inerente detenţiei.
În lipsa dovezilor din partea Guvernului de îmbunătăţire considerabilă a condiţiilor în Penitenciarul nr. 13 pe durata ultimelor ani, Curtea a considerat că nu există motive pentru a departaja de la concluziile sale din hotărârile anterioare
Totodată, Moldova a fost condamnată și în cazul în care este implicat Anatolie Lazu. Instanța a acordat reclamantului 2000 de euro cu titlu de prejudiciu moral și 300 de euro pentru titluri de costuri și cheltuieli. În cazul lui, judecătorii au constatat încălcarea dreptului la un proces echitabil.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.