Consiliul local de la Orhei a refuzat să dea curs demersului Procuraturii Anticorupție de a-l suspenda din funcție pe primarul localității Ilan Shor. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe ce a avut loc astăzi. În fața clădirii s-au adunat, ca de obicei, un grup de protestatari care au cerut eliberarea omului de afaceri, condamnat în dosarul BEM.
Din cei 26 de consileiri prezenți în sală, 16 consilieri au votat împotriva suspendării acestuia, iar 10 s-au abținut de la vot.
„Este prima victorie a noastră. Consilierii orașului Orhei au votat contra. Este primul pas pentru dreptatea noastră”, a declarat președintele fracțiunii „pentru Orhei” din consiliul local.
Tot astăzi, locuitorii orașului Orhei au semnat o petiție, prin care își arată susținerea față de Ilan Shor.
În fața sediului Primăriei, s-au adunat zeci de persoane pentru a protesta față de decizia judecătorilor de a-l plasa pe primarul de Orhei în arest preventiv.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
