Parlamentul ar putea vota astăzi pentru a limita atribuțiile unui executiv interimar. Astfel, un guvern al cărui mandat a încetat nu va avea voie să adopte și să prezinte proiecte de legi sau să dea avize (așa cum este posibil acum), să numească sau să revoce din funcții persoane cu demnitate publică sau să încheie tratate.
În legea actuală, conform articolului 7 prim, Guvernul demisionar are dreptul să avizeze inițiative legislative și să aprobe hotărâri și dispoziții. De asemenea, acesta poate elabora proiectul bugetului de stat, poate semna acorduri internaționale și efectua remanieri de cadre.
Conform modificării propuse de Ministerul Justiției, acest articol se modifică radical, stipulând nu ceea ce are voie să facă un guvern demisionar, ci ceea ce i se interzice, schimbând total atribuțiile acestuia.
Astfel, Guvernul a cărui mandat a expirat ar trebui să îndeplinească doar funcții de administrare a treburilor publice, fără a promova politici noi.
Modificările vin ca urmare a unei hotărâri ai Curții Constituționale, care a decis că un prim-ministru cu atribuții similare celor a unui premier titular contravine spiritului Constituției. În nota informativă a proiectului, s-a făcut referire la alte state cu prevederi similare, printre care România, Serbia, Germania, Olanda și Spania.
Vezi și aceste știri

Litvinenco, despre activitatea Comisiei Pre-Vetting: Vom veni cu măsurile concrete care vor accelera procesul de evaluare

Deputații se întrunesc mâine în prima ședință plenară din sesiunea ordinară de primăvară 2023. Prelungirea stării de urgență, pe ordinea de zi
