A fost lanasată Școala Sustenabilității

A fost lanasată Școala Sustenabilității


Comunitatea Noroc Olanda (Regatul Țărilor de Jos), în colaborare cu Asociația pentru Integrarea Migranților (Franța), Casa Mare (Estonia), Sănătatea are Gust (Republica Moldova) și cu suportul mai multor asociații din diasporă, anunță desfășurarea proiectului „Școala Sustenabilității” care se va desfășura în comuna Răzeni, raionul Ialoveni, în perioada 16-18 august 2016. Școala Sustenabilității este un proiect-pilot, care prin activitățile sale, își propune să faciliteze transferul de cunoștințe și de know-how din diasporă către cei din țară, și vice-versa.

Principalul obiectiv al proiecului constă în formarea cadrului favorabil de dezvoltare a unor soluții sustenabile pentru problemele curente cu care se confruntă societatea moldovenească. Prima ediție a Școlii Sustenabilității va organiza un mini-concurs, în cadrul căruia se vor înainta 5 inițiative din diasporă. Coordonatorul proiectului, Dorina Baltag, afirmă: „În jurul acestor inițiative se vor crea hub-uri (ateliere) de lucru, membrii cărora vor fi selectați nemijlocit dintre persoanele stabilite cu traiul în Republica Moldova. Ideile propuse sunt bazate pe experiența personală și profesională acumulată de către membrii comunităților”.

De asemenea, în cadrul Școlii Sustenabilității se vor desfășura cursuri și ore practice care au ca scop să faciliteze transformarea inițiativelor în proiecte și implementarea acestora. Facilitatorii Școlii Sustenabilității vor proveni din diferite domenii și vor asigura transmiterea către beneficiari a unui set de abilități complementare ideilor ce țin de dezvoltarea creativității, caracterului inovator și tehnic al inițiativelor. Totodată, membrii hub-urilor, din care fac parte persoane din diasporă dar și persoane stabilite cu traiul în Republica Moldova, vor avea parte de sesiuni de coaching prin care se va investi în abilități de lucru în echipă, capacități antreprenoriale, manageriale și de fundraising.

Acest proiect-pilot este susținut de către Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD) al Cancelariei de Stat, în parteneriat cu Organizația Internațională a Migrației (OIM), misiunea din Moldova și Agenția Elvețiană pentru Cooperare și Dezvoltare (SDC) și face parte din Programul de Granturi Diaspora Engagement Hub. Organizatorii evenimentului vor asigura transportul, cazarea și pensiune completă pentru participanți. Persoanele interesate de a participa la Școala Sustenabilității sunt invitate să completeze formularul de participare disponibil pe pagina de facebook a Școlii Sustenabilității până pe data de 01 august 2016. 

Persoană de contact: Doina Guzun, tel: +33650430371

                                  Dorina Baltag, tel: +31681351719

                                  email: scoala.sustenabilitatii@gmail.com

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Tocmai 16 decese, cauzate de COVID-19, în ultima duminică din septembrie

Tocmai 16 decese, cauzate de COVID-19, în ultima duminică din septembrie

Elvețienii au votat pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex

Elvețienii au votat pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex

Titlurile din presa străină despre dezvăluirea Nataliei Morari: De la „revelația șocantă” la „declarația care a adus furtună”

Titlurile din presa străină despre dezvăluirea Nataliei Morari: De la „revelația șocantă” la „declarația care a adus furtună”

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Protest împotriva rezultatelor alegerilor parlamentare din Rusia, la apelul Partidului Comunist
  • 2
    Scopul autorităților în privința emigranților: Până-n 2025, 25% dintre moldovenii aflați în străinătate să își dorească să revină acasă și 50% din cei reveniți să fie reintegrați cu succes
  • 3
    Deținuții din închisoarea din Kabul, eliberați de talibani au devenit gardieni
  • 4
    647 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. Șapte sunt de import
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.