Franța va juca finala cu Portugalia, după 2-0 cu Germania

Franța va juca finala cu Portugalia, după 2-0 cu Germania
Foto:uefa.com

Echipa de fotbal a Franței va întâlni Portugalia în finala EURO 2016, după ce a învins formația Germaniei cu scorul de 2-0 (1-0), joi seara, pe Stade Velodrome din Marsilia, în a doua semifinală a competiției, potrivit agerpres.ro.

Franța a dat dovadă de pragmatism și a fructificat cele două erori ale apărării germane, prin cel mai în formă jucător al său, Antoine Griezmann (45+2 — penalty, 72), care este golgheterul competiției, cu 6 goluri, și probabil va cuceri ''Gheta de Aur'', depunându-și o candidatură serioasă și pentru titlul de cel mai bun jucător al competiției.

Franța a început meciul în forță și a ratat o mare ocazie de gol prin Griezmann (7), care a șutat din interiorul careului, dar Neuer a respins.

După un forcing al echipei gazdă, Germania a preluat controlul jocului și a masat echipa Franței în propria jumătate de teren, exercitând o presiune constantă la poarta lui Lloris. A fost mai întâi o reluare a lui Muller pe lângă poartă (13), după care Lloris a salvat golul la șutul lui Emre Can din marginea careului (14). Portarul francez a intervenit foarte bine și a deturnat peste transversală șutul lui Schweinsteiger (26). Umtiti a respins salvator din fața lui Muller din careul mic (32).

Ultima parte a primei reprize a aparținut francezilor, care au reușit să se elibereze de presiunea exercitată de Nationalmannschaft. După două lovituri libere reținute fără probleme de Neuer la șuturile lui Payet (25), de la 30 de metri, și Pogba (37), de la circa 26 de metri, Griezmann a tras în plasa laterală (41), iar Giroud a scăpat pe contraatac după o eroare a lui Boateng, fiind blocat in extremis de Hoewedes (41). 

Franța a deschis scorul în prelungirile primei reprize, dintr-un penalty transformat de Griezmann, după un henț stupid comis în propriul careu de Schweinsteiger (45+2).
„Les Bleus” au început bine și partea secundă, iar Giroud a fost blocat in extremis de Boateng (47). Apoi, Boateng a deviat în corner și o minge trasă de Griezmann (47).

Campioana mondială a revenit la cârma jocului, însă nu a reușit să creeze pericol la poarta lui Lloris și, în plus, l-a pierdut și pe Boateng, accidentat.

Franța și-a dublat avantajul după o serie de erori ale apărării germane: Kimmich a pierdut mingea în propriul careu, Pogba a centrat, Neuer a respins mingea, iar Griezmann a împins balonul în poartă (72).

Tânărul Kimmich a fost aproape să își răscumpere greșeala, dar șutul său a lovit vinclul porții lui Lloris (74). Apoi, Draxler a executat bine o lovitură liberă, dar balonul s-a dus un pic pe lângă poartă (76). Sane, la prima sa atingere, a fost aproape de gol (79), iar Mustafi a tras peste poartă din careu (79). Hoewedes a ratat și el (82).

Pe contraatac, Griezmann a fost aproape de hat-trick, dar nu a mai avut suflu pentru a finaliza (86), iar Neuer a reținut. Neuer a reținut și șutul lui Gignac (88).
Germania nu a reușit golul de onoare, după ce Lloris a respins lovitura de cap a lui Kimmich (90+3), pentru ca Goetze să rateze și el câteva secunde mai târziu.

Nationalmannschaft a dominat jocul din punct de vedere al posesiei, a avut ocazii de gol, însă i-a lipsit șansa, iar erorile inexplicabile din apărare au costat-o finala. Absențele din echipă și-au arătat importanța, Hummels, Khedira și Gomez neputând fi înlocuiți prea bine de jucători ieșiți din formă, ca Muller și Schweinsteiger, sau prea tineri, ca Draxler, Kimmich, Emre Can. În plus, a cântărit și accidentarea lui Boateng.

Franța a făcut meciul tactic perfect și și-a luat o revanșă după meciurile pierdute în fața Germaniei la CM 1982, 1986 (ambele în semifinale) și 2014 (sferturi de finală).
Germania — Franța 0-2 (0-1) 

A marcat: Antoine Griezmann (45+2 — penalty, 72) 
Marsilia, Stade Velodrome: 64.078 spectatori 
EURO 2016 — semifinale

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Un fost șef al unei întreprinderi de stat și-ar fi achiziționat o insulă în Marea Mediterană

Un fost șef al unei întreprinderi de stat și-ar fi achiziționat o insulă în Marea Mediterană

PA și CNA ar putea fi comasate. Detaliile oferite de președintele Parlamentului

PA și CNA ar putea fi comasate. Detaliile oferite de președintele Parlamentului

Alexandrei Conunova așa și nu i-a fost returnată vioara:  „Mă simt hărțuită de propria țară”

Alexandrei Conunova așa și nu i-a fost returnată vioara: „Mă simt hărțuită de propria țară”

Advertoriale
Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Percheziții în biroul șefului Direcției generale urmărire penală a CNA, Ghenadie Tanas
  • 2
    SUA s-au înțeles cu Germania să închidă gazoductul Nord Stream 2 dacă Rusia invadează Ucraina (Reuters)
  • 3
    Diaconul Ghenadie Valuța cere o nouă ședință de Judecată bisericească: „Ceea ce e scris, eu n-am făcut, după memoria mea. Trebuie să fii dement să-ți pui în pericol cariera și familia”
  • 4
    Partidul Șor nu va mai primi alocații de la stat în anul 2022
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.