PDM va fi consultat de aceeași companie americană de lobby ca și Ianukovici

PDM va fi consultat de aceeași companie americană de lobby ca și Ianukovici

PDM a contractat o firmă de lobby din SUA căreia urmează să-i achite o sumă de 600 de mii de dolari SUA. Informația a fost confirmată și de formațiunea politică printr-un comunicat de presă. Contractul dintre PDM și Podesta Group a fost publicat pe site-ul newsmaker.md, iar potrivit sursei, contractul a intrat în vigoare pe data de 22 iunie 2016, pe o durată de un an.

Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, „Partidul Democrat din Moldova a semnat un contract cu prestigioasa companie americană Podesta, pentru asistență în comunicarea internațională a partidului, dar și pentru promovarea imaginii Republicii Moldova în străinătate. PDM își dorește ca prin aceasta colaborare să asigure mai multă transparență și o informare cât mai corectă a opiniei publice internaționale în privința obiectivelor partidului și a guvernării democratice”.

Contractul este semnat din partea Partidului Democrat de către fostul deputat Constantin Botnari, secretarul general al PD, dar și unul din apropiații omului de afaceri Vlad Plahotniuc.

Contractul poate fi văzut mai jos:

Firma Podesta Group a avut de-a lungul timpului mai mulți clienți selecți, printre care o serie de companii americane cum ar fi Wal-Mart, Duke Energy, NAB, Heineken și alții. Totodată, compania a lucrat și cu guvernele Albaniei, Georgiei dar și cu fostul președinte al Ucrainei, Victor Ianukovici. Printre clienți ar fi și guvernul republicii Azerbaidjan. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Moldovenii traversează cel mai des frontiera de stat. În ultimele șapte zile, trecerile cetățenilor Rusiei reprezentau sub 1% din numărul total

Moldovenii traversează cel mai des frontiera de stat. În ultimele șapte zile, trecerile cetățenilor Rusiei reprezentau sub 1% din numărul total

Georgia este deschisă să ofere asistență la modernizarea instituției de apărare din R. Moldova

Georgia este deschisă să ofere asistență la modernizarea instituției de apărare din R. Moldova

Programul Facilitatea de Creditare a Tinerilor a fost extins. S-au alocat suplimentar 150 de milioane de lei

Programul Facilitatea de Creditare a Tinerilor a fost extins. S-au alocat suplimentar 150 de milioane de lei

Advertoriale
Negru de Purcari -  în lista celor mai bune vinuri din lume ale anului 2021

Negru de Purcari - în lista celor mai bune vinuri din lume ale anului 2021

Mai mulți angajați ai Victoriabank au alergat în cadrul echipei Run for Children pentru a îndeplini visul a cinci copii de a avea o casă

Mai mulți angajați ai Victoriabank au alergat în cadrul echipei Run for Children pentru a îndeplini visul a cinci copii de a avea o casă

Tekwill Academy Kids: Activitățile extrașcolare pentru care îți va mulțumi copilul tău

Tekwill Academy Kids: Activitățile extrașcolare pentru care îți va mulțumi copilul tău

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Incendiul din curtea casei lui Igor Dodon: Experții au stabilit cauza arderii
  • 2
    Când vor fi scoase corturile protestatarilor din fața Parlamentului? Răspunsul președintelui raionului Orhei, Dinu Țurcanu
  • 3
    Militarii ruși din regiunea Herson ar ține ostatic un moldovean: Acesta transporta marfă cu camionul
  • 4
    Premieră astronomică: Nava spațială DART a NASA a lovit asteroidul țintă în primul test de apărare planetară (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.