Armata din Venezuela va supraveghea producţia de alimente şi medicamente

Armata din Venezuela va supraveghea producţia de alimente şi medicamente
Foto:www.pri.org

Preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro a anunţat marţi o nouă iniţiativă care îşi propune să combată crizele de alimente şi medicamente, plasând aceste sectoare sub supravegherea armatei, relatează DPA, citat de agerpres.ro.

Producţia de alimente şi medicamente va fi supervizată de armată „în cadrul unei operaţiuni de mare amploare în cadrul războiului economic”, a spus Maduro. Iniţiativa a putut fi autorizată în cadrul stării de urgenţă economică pe care a declarat-o la începutul anului, a spus preşedintele.

„Marea misiune de asigurare a aprovizionării” pune miniştri, afaceri şi instituţii de stat sub controlul ministrului apărării, generalul Vladimir Padrino.

În cadrul unui Consiliu al productivităţii economice, Padrino a spus că securitatea alimentară a Venezuelei este o problemă de securitate naţională şi că prin urmare este adecvat ca armata să preia controlul acestui domeniu. „Guvernul vrea să folosească puţină disciplină pentru a realiza o distribuţie echitabilă a alimentelor", a adăugat el.

Anunţul survine după săptămâni de proteste uneori violente cauzate de criza alimentară din întreaga ţară.

O scădere a preţurilor la petrol a lăsat economia Venezuelei într-o criză profundă, iar devalorizarea monedei şi inflaţia galopantă au lipsit ţara de importurile de alimente, medicamente şi alte produse.

Duminică, Venezuela a deschis frontiera cu Columbia şi mii de persoane au trecut graniţa pentru a cumpăra alimente şi alte provizii, notează DPA.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Precizările CEC despre desfășurarea alegerilor la Bălți

Precizările CEC despre desfășurarea alegerilor la Bălți

Omicron în România: Au fost confirmate primele două cazuri de infectare

Omicron în România: Au fost confirmate primele două cazuri de infectare

Federația Moldovenească de Fotbal, premiată de UEFA pentru creativitate și inovație

Federația Moldovenească de Fotbal, premiată de UEFA pentru creativitate și inovație

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Instanța de judecată a decis scoaterea Marinei Tauber din cursa pentru Primăria Bălți
  • 2
    Reprezentantul Marinei Tauber la CEC: „Candidata rămâne în cursă”
  • 3
    Noi alerte de călătorie! Restricțiile impuse cetățenilor moldoveni (DOC)
  • 4
    CEC solicită CA Bălți să se expună cu privire la termenul de executare a deciziei emise de instanța de judecată
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.