Ruxanda Glavan, avertizată de către prim-ministru

Ruxanda Glavan, avertizată de către prim-ministru

Ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan și Vladislav Zara au fost sancționați cu avertisment de către prim-ministrul Pavel Filip. Anunțul a fost făcut în debutul ședinței de guvern de astăzi. Potrivit șefului executivului, aceștia întârzie să aplice unele măsuri de reformă în domeniile care le administrează. 

„Eu nu am de gând să merg și mai departe pe avertismente. Dacă avem capacitățile să le realizăm, să realizăm. Dacă nu, atunci să lase locul altora”, a declarat Pavel Filip în debutul ședinței.

Amintim că în luna aprilie Premierul Pavel Filip a solicitat Procuraturii Generale, Centrului Naţional Anticorupţie, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Sănătăţii să efectueze o anchetă după ce portalul Anticoruptie.md a publicat o investigație privind schema de import a medicamentelor din Ucraina.

Șeful Executivului a solicitat instituțiilor abilitate, în ședința Cabinetului de miniștri, să verifice prețul medicametelor produse în Ucraina și comercializate în țara noastră. Premierul a mai vorbit și despre unele preparate medicale ce nu au licență de vânzare în Republica Moldova, iar companiile farmaceutice intenționează să le importe pentru a le vinde.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.