Cum pot locuitorii Moldovei să viziteze gratuit România timp de 3 zile

Cum pot locuitorii Moldovei să viziteze gratuit România timp de 3 zile

100 000 de basarabeni pot beneficia de acest program național de cunoaștere a României. Primele locații unde se merge în luna iulie sunt: Galațiul și Dunărea, Bucureștiul și Valea Prahovei, Mănăstirea Putna din Suceava și Botoșaniul precum și Clujul cu întreg Ardealul. Programul este subvenționat de către partenerii organizațiilor unioniste și este accesibil tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de etnie sau vârstă.

Cea mai amplă campanie de cunoaștere reciprocă a realităților sociale și culturale din România și Republica Moldova se va desfășura în perioada iulie-august și va viza experiența directă a cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului. Organizatorii își doresc ca în urma excursiilor de trei zile prin România să aibă loc o corectă informare iar convingerile formate de propaganda anti-românească să fie răsturnate decisiv.

George Simion, președintele Acțiunii 2012 spune că: “Deși pe mine m-au scos afară din R.Moldova acum un an, nu pot opri procesul de cunoaștere reciprocă și toate acțiunile noastre. Așteptăm pe toți din R.Moldova trei zile să ne fie oaspeți în România și să-și cunoască țara, așa cum este ea de la Nistru până la Tisa. Veniți la Cluj, Galați, București sau Suceava și veți vedea România frumoasă! Veniți acasă, fraților!”.

Publicitate

Primul grup va porni spre Timișoara joi, 14 iulie, la ora 20:00 în Banat, la Timișoara, vizitând pe drum Alba Iulia, Brașovul, Sibiul și Hunedoara. De mâine în fiecare zi vor pleca autocare spre Mănăstirea Putna, Galați(Dunăre), București și Valea Prahovei, Transfăgărășanul și Cluj-Napoca.

Cei care doresc să meargă în locațiile respective pot merge cu transportul propriu sau pot să se înscrie la autocarele special pregătite. Înscrierile se fac pe siteul www.basarabia-acasa.rosau la numerele de telefon 079992242 - 079992298 - 079992292.

...

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal