VIDEO. 140 de mii de euro din partea UE pentru Centrul de creație din Dubăsari

VIDEO. 140 de mii de euro din partea UE pentru Centrul de creație din Dubăsari

Copiii din orașul Dubăsari își vor putea petrece timpul liber cu folos și în condiții sigure. Grație suportului financiar oferit de Uniunea Europeană, Centrul de creație din localitate este acum în proces de renovare urmând ca în toamna anului curent să-și redeschidă ușile.

„Principalele probleme cu care ne confruntăm țin de sistemul de încălzire. La fel geamurile și acoperișul trebuiau schimbate și parțial începuse să se surpe fațada clădirii”, a declarat Oxana Voițehovscaia, directorul Centrului de creație Dubăsari.

Pentru modernizarea edificiului Uniunea Europeană a alocat aproape 140 de mii de euro. Din acești bani a fost schimbat acoperișul, geamurile și ușile vechi.

„Acoperișul era într-o stare deplorabilă. Erau foi de ardezie care nu fuseseră schimbate probabil de vreo 30 de ani. Acum acoperișul este din profil metalic”, a subliniat unul dintre muncitori. 

„Au fost schimbate geamurile care erau vechi. Unele geamuri nu se deschideau deloc. Nu era posibil să aerisim încăperile. Pe timp de iarnă eram nevoiți să le lipim pentru a menține căldura. Acum sperăm că vom activa în condiții confortabile”, a adăugat Irina Dorma, director adjunct Centrul de creție Dubăsari.   

La fel, din fondurile europene, sistemul de încălzire defect a fost înlocuit cu unul nou, iar elementele de decor au fost restabilite. Fațada care este cartea de vizită a instituției, este și ea în proces de renovare. 

Centrul de creație din Duăsari este frecventat anual de peste 750 de copii atât din oraș, cât și din satele învecinate. În octombrie instituția va marca 65 de ani de la darea în exploatare. Copiii, dar și părinții așteaptă cu nerăbdare momentul în care Centrul își va relua activitatea. 

„Instituția noastră este una de o importanță majoră pentru orașul nostru. Odată cu încheierea lucrărilor de reparație în clădire va fi cald, nu va curge acoperișul și cu siguranță vor veni mai mulți copii și vor fi organizate mai multe activități de creație”, a mai menționat Oxana Voițehovscaia, directorul Centrului de creație din Dubăsari.  

Menționăm că lucrările de reabilitate sunt realizate în cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, lansat în 2009 și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Acordarea suportului prevede și organizarea unor activități comune între Centrul de creație din Dubăsari și instituțiile cu profil similar din dreapta Nistrului. 

În prezent, prin intermediul Programului, sunt modernizate în jur de 20 de obiecte de infrastructură socială de pe ambele maluri ale râului Nistru.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Expert în științe agricole: Fluctuațiile termice sunt îngrijorător. Ce riscuri sunt pentru roada anului 2023 (VIDEO)

Expert în științe agricole: Fluctuațiile termice sunt îngrijorător. Ce riscuri sunt pentru roada anului 2023 (VIDEO)

Cinci bărbați din Rusia, blocați în aeroportul din Coreea de Sud de luni de zile. Statul nu-i recunoaște drept refugiați și le interzice intrarea în țară

Cinci bărbați din Rusia, blocați în aeroportul din Coreea de Sud de luni de zile. Statul nu-i recunoaște drept refugiați și le interzice intrarea în țară

Numărul real al populației care locuiește în R. Moldova este de 2,6 milioane de oameni. Rezultatele calcului după metodologia internațională

Numărul real al populației care locuiește în R. Moldova este de 2,6 milioane de oameni. Rezultatele calcului după metodologia internațională

Advertoriale
Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

EMISIUNI
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
    Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    Ce s-a ales din faimoasa Fundație „Edelweiss” a lui Plahotniuc, Fundațiile lui Ilan Șor sau „Din Suflet” a primei doamne a lui Dodon (VIDEO)
  • 2
    Replici tăioase între Nemerenco și Gîlca: „Prostia din născare leac nu are” vs „Dacă tăceai filosoafă rămâneai”
  • 3
    „Africa e doar o glumă?” O postare ironică a MAE german despre „leoparzi” și vizita lui Lavrov a indignat Uniunea Africană
  • 4
    Dr. Lana, femeia din R. Moldova care ar fi făcut operații estetice în România fără drept de practică, și-a aflat sentința
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.