O întreprindere care figurează în raportul Kroll a devenit insolvabilă

O întreprindere care figurează în raportul Kroll a devenit insolvabilă
Foto: steve-walker-cpa.com

Recent Curtea de Apel Chișinău a declarat întreprinderea Sanin Plus insolvabilă. Anterior aceasta a apărut în raportul Kroll datorită faptului că a primit credite de la Banca de Economii și le-a cesionat uni offshore. Actualul ministrul al Transporturilor, Iurie Chirinciuc a scris anterior că întreprinderea este afiliată PSRM.

Pe 30 iunie 2016 Curtea de Apel Chișinău cererea ÎM Sanin Plus SRL cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de sine și numirea unui administrator de insolvabilitate. Aceasta este specializată în producerea foliei din polietilenă.

Întreprinderea face parte din grupul de companii afiliate „Sanin” (uzina Aschim, întreprinderea mixta Sanin, SRL Sanin Plus și Sanin Ecopac).

Sanin Plus a apărut în raportul companiei Kroll, unde pe numele acestei companii au fost contractate credite neperformante, care au fost ulterior cesionate. Astfel, companiile afiliate Sanin SRL și Sanin Plus SRL au contractat credite în valoare de 116 milioane de lei, care a fost mai apoi cesionat către compania Roseau Alliance.

Offshore-ul Roseau Alliance a preluat, prin concesionare, la valoarea nominală a datoriei, credite neperformante în valoare de un miliard de lei, de la BEM. Prin această tranzacție Banca de Economii a câștigat la capitolul lichiditate, fiind astfel în situația de a putea acorda mai multe credite.

De remarcat că, Iurie Chirinciuc, care deține în prezent funcția de Ministru al Transporturilor a scris pe blogul său că „în anii 2006-2010, întreprinderile afiliate lui Igor Dodon: „Sanin” SRL, „Sanin Plus” SRL și „Sanin Ecopac” SRL, contractează de la BEM credite în valoare totală de peste 10 milioane dolari. Proprietarul acestui grup de companii, intrate în insolvabilitate, Beristecico Alexandru, este unul din finanțatorii Partidului Socialiștilor și prieten al lui Igor Dodon.

Și în acest caz creditele neperformante ale companiilor „Sanin” SRL și „Sanin Plus” SRL, în valoare de peste 116 milioane lei, au fost incluse în contractul de cesiune dintre BEM și compania afiliată lui Șor - „Roseau Alliance”, și trebuiau să fie răscumpărate în întregime la data de 31 martie 2014.

Anume aceste detalii ne ajută să înțelegem indignarea lui Șor, care îi reproșează, public, lui Igor Dodon, că după ce au fost parteneri de afaceri și după ce i-a ajutat să scape de datorii acum acest Dodon și cu Grecianîi, chipurile, s-au răzvrătit împotriva s-a. Prin această ieșire publică, Șor l-a amenințat pe Igor Dodon să-și țină limba după dinți pentru că este și el implicat. Acum cred că nimeni nu mai are nici un dubiu că Hoțul strigă hoțul.

În consecință, duetul Zinaida Grecianîi și Igor Dodon, au prejudiciat BEM cu sute de milioane de lei, iar acum manipulează opinia publică și vor să ne facă să credem că vor să facă regulă în țară, în realitate, însă, singurul lucru pe care-l urmăresc este să-și creeze condiții pentru ca să poată fura în continuare!”, potrivit lui Chirinciuc.

Potrivit Procuraturii Generale, ancheta privind frauda din sectorul bancar a avansat semnificativ, datorită concursul reprezentanților Serviciului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor din Letonia, FBI şi Departamentului de Justiţie a SUA. De asemeni, au avut o contribuție importantă reprezentanţii companiei KROLL. 

Pe acest caz au fost arestate zeci de persoane, printre care se regăsește și Ilan Shor.

Potrivit reprezentanților companiei Kroll „Prima etapă a investigației în curs a confirmat concluziile inițiale raportate la finalizarea investigației preliminare anterioare și a dezvăluit dovezi clare cu privire la implicarea crucială a dlui Ilan Șor, precum și a companiilor și persoanelor asociate cu dumnealui (împreună: ”Grupul Șor”) în frauda dată. În special, informația colectată și analizată de Kroll a confirmat că Grupul Șor a avut tangență cu achiziționarea acțiunilor celor trei bănci din Republica Moldova în anii 2012-2014, a controlat direct deciziile importante ale celor trei bănci, inclusiv deciziile cu privire la acordarea ”creditelor” în favoarea companiilor interconectate, fără vreo intenție de returnare din partea acestora, a creat o rețea de companii prin care fondurile obținute prin fraudă au fost sustrase și spălate, și  a obținut o parte semnificativă din fondurile furate.”

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
China ar putea avea 1.500 de focoase nucleare până în 2035. Se produc într-un ritm mult mai rapid decât se credea

China ar putea avea 1.500 de focoase nucleare până în 2035. Se produc într-un ritm mult mai rapid decât se credea

​Incendiu la un mare rezervor de stocare a petrolului în regiunea rusă Briansk

​Incendiu la un mare rezervor de stocare a petrolului în regiunea rusă Briansk

Numărul mediu al salariaților este în scădere. Agricultura și silvicultura, printre domeniile unde s-au înregistrat descreșteri

Numărul mediu al salariaților este în scădere. Agricultura și silvicultura, printre domeniile unde s-au înregistrat descreșteri

Advertoriale
NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor  (VIDEO)

NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    De mâine, cetățenii vor fi informați despre gradul de vulnerabilitate, spune ministrul Spatari
  • 2
    Ce facem în cazul deconectărilor de la energia electrică? Autoritățile au elaborat un ghid cu recomandări
  • 3
    În R. Moldova sunt posibile deconectări de la energia electrică, pe 29 și 30 noiembrie. Precizările ministrului Andrei Spînu
  • 4
    Compania Horus a venit cu o reacție despre avaria de la Termoelectrica și amenință că-și va retrage inginerii
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.