
VIDEO.„SUA inspiră MD”. Cum s-a transformat Pittsburgh într-un oraș dezvoltat după colapsuri economice și migrații în masă
Pe parcursul a câteva săptămâni, echipa Agora a trecut înot Oceanul Atlantic. De fapt, echipa Agora a zburat peste ocean și a călătorit prin mai multe regiuni ale Statelor Unite ale Americii. Ce am făcut în SUA? Am realizat o serie de materiale video despre industria IT și oamenii care au reușit să transforme anumite regiuni în adevărate huburi pentru companiile IT din întreaga lume. Sunt istorii de succes din care Moldova are ce învăța și despre care o să vă povestim în următoarele săptămâni.
・
Urmărește reportajul integral mai sus.
Urmărește cel de-al DOILEA reportaj realizat în SUA: VIDEO. „SUA inspiră MD”. Cum arată Universitatea Carnegie Mellon cu absolvenți la NASA, Casa Albă și Apple
Urmărește cel de-al TREILEA reportaj realizat în SUA: VIDEO. „SUA inspiră MD”. Cum funcționează programul „Promise Zone” în regiunile sărace din statele americane
Prima destinație a fost orașul Pittsburgh din statul Pennsylvania. În acest an, orașul american împlinește 200 de ani de la fondare. Din primele momente de la aterizare am observat calmitatea șoferilor, numărul impunător de pomi și o infrastructură dezvoltată. Cu aproximativ 30 de ani în urmă, lucrurile nu arătau nici pe departe așa cum arată astăzi.
„Pittsburg era în mijlocul unei recesiuni. În perioada 1970-1980, regiunea a pierdut o pătrime dintr-un milion de locuri de muncă în domeniul producției și am rămas fără o pătrime din oameni. Aceștia au plecat”, a precizat Bill Flanagan, reprezentant „Allegheny Conference”.
https://agora.md/videoframe/3259/620
Ziarele din acea perioadă aveau pe primele pagini știri despre criza economică și migrațiile în masă. Aceste subiecte au fost în vizorul comunității pe parcursul multor ani.
Ana Sîrbu, reporter: În anul 1991, în urma presiunilor comunității din regiune, autoritățile locale au decis să investească în infrastructură, educație și zone de agrement.
„Revenirea a fost una remarcabilă. În prezent sunt mai mulți oameni care lucrează în Pittsburgh, decât în momentul apogeului dezvoltării industriei oțelului din 1979. Economia s-a modernizat, oamenii au încetat să plece din regiune”, a subliniat Bill Flanagan, reprezentant „Allegheny Conference”.
Suzie Pegg locuia alături de soțul ei într-un sătuc din Marea Britanie. Cu 17 ani în urmă au imigrat în Pittsburgh (SUA). „Ceea ce am observat este că oamenii din Pittsburgh comunică unii cu alții, își fac prieteni noi și propria rețea de socializare. Uneori ne implicăm prea mult în promovarea unor platforme sau lucruri. Când ar trebui să le dăm posibilitate oamenilor să se dezvolte singuri, nu cum dictează Guvernul”, a spus Suzie Pegg, reprezentant „Global Business Development Pittsburgh Regional Alliance”.
„Trebuie să le dăm posibilitate oamenilor să se dezvolte singuri, nu cum dictează Guvernul”
Autor:
Potrivit datelor oficiale, anual în orașul Pittsburgh sunt create aproximativ 20.000 de noi locuri de muncă. Din toate domeniile, industria IT este cea care generază un număr impunător de job-uri. În anul 2013, circa 55% din companiile care s-au lansat au fost din domeniul IT, companii care generează, anual, impozite de milioane de dolari, investiții și locuri de muncă.
https://agora.md/videoframe/3260/620
Una din întreprinderile care reușesc să revoluționeze piața IT din regiune este compania lui Kevin Dowling, un american care s-a îndrăgostit de robotică în perioada când era copil. Este absolvent al universității Carnegie Mellon din Pittsburgh, una din cele mai bune universități de robotică din lume.
„Noi răspundem la două întrebări fundamentale: Ce este în jurul nostru? și Unde sunt? În termenii lumii roboticii - localizăm pe hartă. Acesta este un dispozitiv pentru scanare care arată ca un scaner din super market. El se rotește foarte rapid și scanează aria de sute de ori în zecimi de secundă. Am putut să adăugăm comanda de a evita obstacolele. Dispune de două potențiale aplicații: cartografierea mediului ce nu a fost cercetată vreodată și posibilitatea de a afla unde se află această clădire”, a precizat Kevin Dowling, CEO „Real Earth”, șeful „Pittsburgh Robotics Council”.
https://agora.md/videoframe/3261/620
Până să devină proprietarul unei companii IT de succes din SUA, Kevin a eșuat de mai multe ori încercând să lanseze câteva startup-uri. Acum, însă, știe sigur care sunt cele mai importante lucruri ce trebuie să le știi atunci când vrei să lansezi un start-up în domeniul IT.
„Lecțiile pe care le-am învățat creând start-upuri sunt următoarele. Va fi mai greu decât crezi. Va dura mai mult decât crezi. Și ar trebui să te gândești la viitor”, a spus Kevin Dowling, CEO „Real Earth”, șeful „Pittsburgh Robotics Council”.
„Când te lansezi în afaceri trebuie să fii gata de faptul că va fi mai greu și va dura mai mult decât ai planificat, iar atunci când investești bani, nu uita de viitor”
Autor:
„Alphalab” este un accelerator lansat în anul 2009 de către Jim Jen. Compania ajută tinerii specialiști să lanseze afaceri în domeniul tehnologiilor informaționale.
Accelerator IT - un spațiu în care startup-urile beneficiază de investiții și mentorat din partea experților pentru a-și dezvolta ideile.
„Noi cultivăm și dezvoltăm start-up-uri pe piața de software. Noi lansăm programul de două ori pe an. Oferim fiecărei companii câte un oficiu, îi finanțăm cu 25.000 de dolari, le oferim ghidare și mentoratul experților”, a declarat Jim Jen, fondator „AlphaLab”.
Una din companiile beneficiare este - ViaHero. Fondatorul acesteia a recunoscut că a lansat un startup de succes câțiva ani în urmă, care a fost cumpărat de Amazon în anul 2015. În aprilie 2016, Greg a lansat o nouă afacere, de această dată în domeniul turismului.
„Deci ViaHero permite călătorilor să angajeze experți locali pentru a-și planifica o călătorie personalizată. Să zicem că vrei să călătorești în Cuba, dar nu știi unde anume vrei să mergi, ce ai vrea să faci acolo și cum să te descurci, deci poți angaja un expert local care este certificat în acea țară pentru a planifica partea logistică a călătoriei: unde să mergi și ce să faci. Totul va fi creat în funcție de preferințele tale” , a spus Greg Buzulencia, fondatorul companiei „ViaHero” din Pittburgh.
Câțiva tineri, studenți la Carnegie Mellon, planifică să lanseze în curând o altă companie care să fie prezentă în acest accelerator IT. Tinerii au recunoscut că această companie le va oferi posibilitate oamenilor să studieze on-line prin intermediul lecțiilor video create calitativ.
„Atragem atenția la program. El seamănă cu o tablă din fața unei clase. Hai să învățăm cum să facem un website, apăs pe asta și mă duce la pagina clasei care se ramifică în unități. Totul este organizat în formă de clase pe care oricine le poate crea”, a zis Arman Hezarkhani, co-fondator „Youniversity”.
https://agora.md/videoframe/3262/620
Fondatorul acceleratorului a recunoscut că pentru a ajunge să te numeri printre beneficiari trebuie să treci prin mai multe etape de selecție, iar ideile sunt analizate cu minuțiozitate.
„O să mergem să vizităm „AlphaLab Gear”. „AlphalabGear” este specializat pe companii și produse hardware, iar AlphaLab este focusat pe software. Aici avem cea mai bună combinație de hardware și software în aceeiași clădire”, a specificat Jim Jen, fondator AlphaLab.
„Avem un nou sistem de suport pentru femeile cu bustul generos. Noi facem sutiene și am scos firul metalic. Este un sistem diferit de susținere, este o structură din plastic care balansează volumul sânilor unei femei și o scapă de dureri de spate și umeri”, a zis Sophia Berman, director „Trusst Lingerie”.
Tinerii au împărtășit și câteva sfaturi pentru cei care vor să inițieze o afacere. „Trebuie să nu uităm că cel mai important este clientul. Tu poți avea o idee sau o soluție care este bună pentru tine, dar asta nu înseamnă că există cerere pentru ea”, a spus Greg Buzulencia, fondatorul companiei „ViaHero” din Pittburgh.
„Dacă ai o idee - dezvolt-o! Nu te opri dacă nu știi cum să faci sau nu ai resurse. Chestia că tu poți faci orice - e adevărată”, a subliniat Arman Hezarkhani, co-fondator „Youniversity”.
„Dacă ai o idee - dezvolt-o! Nu te opri chiar dacă nu știi cum să o implementezi sau nu ai destule resurse financiare”
Autor:
„Dacă în acest moment nu știi cum să faci un lucru, peste o perioadă de timp îl vei învăța de la altcineva. Noi doar am depus timp și efort și am creat ceva”, a precuzat Ashley Lai, co-fondator „Youniversity”.
Pe lângă industria IT care se dezvoltă cu pași măreți în această regiune și atrage tot mai mulți tineri specialiști, comunitatea încearcă să atragă și prin crearea unui mediu ambiant sănătos.
Ana Sîrbu, reporter: Grant Street este una dintre cele mai renumite străzi din orașul Pittsburgh, care pe parcursul anilor a trectu prin mai multe schimbări. Astfel că, în 2012, ajunge în top 10 cele mai frumoase străzi din SUA. În spatele meu se află una dintre cele mai nou construite clădiri din oraș, care utilizează energie regenerabilă și susține ideea unui oraș verde.
https://agora.md/videoframe/3263/620
Pittsburgh a reușit o transformare uluitoare datorită comunității și investițiilor din partea autorităților locale. În ultimii zece ani, orașul a devenit o adevărată oază pentru industria IT. „Este greu de crezut, dar în 1940 luminile stradale ardeau 24/7, toate clădirile erau negre din cauză că erau acoperite cu funingine. Cu vreo 70 de ani în urmă, orașul Pittsburgh avea canalele cu apă și râurile poluate din cauza industriei. Avem o istorie lungă de îmbunătățire a mediului și a înverzirii orașului”.
„Pittsburgh este cel mai bun loc din țară pentru un start-up. Industria high-tech este vibrantă și atrăgătoare. Totul este în continuă mișcare”.
„Pittsburg este o istorie de succes. Am venit aici pentru ca să colaborăm. Această regiune știe cum să lucreze ca un tot întreg”.
„Este un oraș ieftin pentru a crea o companie și este foarte accesibil în comparație cu alte regiuni ale țării(SUA). Este vesel să trăiești aici”.
„Eu am venit anul trecut și m-am îndrăgostit de oraș. Sunt originar din New York. Am aflat că Pittsburgh este un oraș în care tehnologia este în creștere. Uber s-a mutat aici, Google la fel. Și alte companii se mută aici. Pittsburgh crește mult”.
https://agora.md/videoframe/3264/620
https://agora.md/videoframe/3265/620