Ministerul Educației neagă acuzațiile Curții de Conturi

Ministerul Educației neagă acuzațiile Curții de Conturi
Foto: ipn.md

Ministerul Educației vine cu o precizare referitor la raportul Curții de Conturi și acuzațiile aduse de Serafim Urechean, privitor la valorificarea redusă a creditului oferit de Banca Mondială. De asemeni, instituția menționează că misiunea Băncii Mondiale a dat o apreciere pozitivă procesului de realizare a indicatorilor, în special rezultatelor înregistrate în ultimele 6 luni.

Curtea de Conturi a examinat în cadrul ședinței publice din 19 iulie curent Raportul de audit asupra situațiilor financiare ale proiectului „Reforma învățământului în Moldova". Auditul a constatat că ponderea sumelor debursate de Banca Mondială în această perioadă, din totalul surselor financiare prevăzute pentru realizarea acțiunilor destinate implementării Proiectului și a reformei structurale în domeniul educației, constituie 35,7%. Concomitent, se atestă că, nivelul de valorificare a mijloacelor financiare destinate Proiectului este de doar 8,5%.
 
Președintele Curții de Conturi, Serafin Urechean a venit cu critici dure la adresa Ministrului Educației Corinei Fusu, precum și a instituției pe care o conduce. „Se creează impresia că e vorba de o incompetență totală sau dorința de a arăta într-o imagine proastă în fața instituțiilor mondiale”, a declarat Serafim Urechean.
 
Ministerul Educației vine cu o replică la aceste acuzații. Astfel în comunicatul instituției este menționat că actualul ministru al educației Corina Fusu a fost învestit în funcție la sfârșitul lunii iulie 2015, iar PRIM a demarat în aprilie 2013.
 
PRIM este un Credit de Investiții Specific, finanțat de Banca Mondială, care vine ca suport bugetar pentru Guvernul Republicii Moldova. Proiectul urmează să fie implementat pe parcursul a cinci ani, în perioada aprilie 2013 - august 2018, fiind orientat pe o abordare bazată pe performanţe. Debursările PRIM se efectuează doar după îndeplinirea Indicatorilor de Debursare (DLI) - în total 16, dintre care au fost realizate 9.
 
Deoarece sursele financiare nu sunt alocate în avans de către Banca Mondială, pentru a demara lucrările de renovare a școlilor de circumscripție a fost necesar ca Ministerul Educației să îndeplinească o serie de alți indicatori ai PRIM. Debursările pentru indicatorii realizați ar fi trebuit să constituie sursele ce vor fi direcționale pentru reabilitarea școlilor. Totuși, deși indicatorii sunt îndepliniți de Ministerul Educației, decide Ministerul Finanțelor unde să direcționeze fondurile debursate de Banca Mondială.
 
Pentru primele două componente ale PRIM - I. Îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi II. Optimizarea sectorului educaţional, a fost stabilită o serie de indicatori aferenţi debursărilor, iar debursările la bugetul de stat, ca suport bugetar, sunt efectuate în baza acestor indicatori aferenți. A treia componentă, Consolidarea capacităților Ministerului Educației în monitorizarea reformei, este sprijinită prin asistenţa tehnică, în conformitate cu metodele tradiţionale de debursări ale Băncii Mondiale.
 
În luna martie 2016, la mijlocul termenului de implementare a PRIM, Banca Mondială a efectuat o vizită de lucru în Moldova, cu scopul de a evalua proiectul, așa precum a fost stabilit inițial. Misiunea Băncii Mondiale a dat o apreciere pozitivă procesului de realizare a indicatorilor, în special rezultatelor înregistrate în ultimele 6 luni. După evaluarea efectuată de către experții Băncii Mondiale, Ministerul Educației a propus renegocierea Acordului de finanțare, iar pentru a urgenta procesul de renovare a școlilor de circumscripție, s-a decis ca reabilitarea instituțiilor de învățământ beneficiare să fie realizată de Fondul de Investiții Sociale din Moldova. Urmează procedurile de aprobare de către board-ul Băncii Mondiale, după care - ratificarea de către Parlamentul Republicii Moldova a Acordului revizuit.
Referitor la valorificarea resurselor financiare pentru renovarea școlilor de circumscripție, conform Legii privind achizițiile publice lansarea achizițiilor se permite doar după ce a fost aprobat bugetul de stat pentru anul respectiv, iar perioada de desfășurare a tenderului durează 52 de zile (de la ziua publicării licitației până în ziua licitației). Procedura de achiziții nu poate fi inițiată fără a avea bani planificați în buget.
 
În anul 2015 bugetul de stat a fost aprobat la sfârșitul lunii aprilie, fapt ce a tergiversat desfășurarea achizițiilor serviciilor de proiectare pentru școlile ce urmau să fie renovate.
Bugetul pentru anul 2016 a fost aprobat abia la începutul lunii iulie și încă nu este publicat în Monitorul Oficial. Deoarece a fost stopată procedura de achiziții publice, Ministerul Educației a fost în imposibilitatea de a achiziționa lucrările de reparație la școli. Precizăm că prevederile Acordului de finanțare nu au fost încălcate. Lucrările de renovare nu sunt condiționate de anumite termene fixe, anunță Ministerului Educației.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Polemici la CSP, după ce Grigoriu a contestat refuzul urmăririi penale pe numele lui Stoianoglo privind expulzarea profesorilor turci

Polemici la CSP, după ce Grigoriu a contestat refuzul urmăririi penale pe numele lui Stoianoglo privind expulzarea profesorilor turci

Gunoiștea de la Țînțăreni -  „teren de aur” sau „fruct oprit”? (VIDEO)

Gunoiștea de la Țînțăreni - „teren de aur” sau „fruct oprit”? (VIDEO)

Republica Moldova s-a plasat pe locul 5 din 47 la capitolul condamnări la CtEDO. Pe primul loc se află Federația Rusă

Republica Moldova s-a plasat pe locul 5 din 47 la capitolul condamnări la CtEDO. Pe primul loc se află Federația Rusă

Advertoriale
Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

 Păstrați-vă economiile în siguranță cu noul depozit Maib Classic

Păstrați-vă economiile în siguranță cu noul depozit Maib Classic

Testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă cu TESTRAPID.MD

Testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă cu TESTRAPID.MD

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Salariile și beneficiile demnitarilor: Pază de stat, pașaport diplomatic, transport gratuit sau bani pentru chirie
  • 2
    Plătesc mai mult, dar consumă mai puțin. Factura pentru căldură la Parlament, ANRE și Curtea de Conturi sau cât costă încălzirea instituțiilor (INFOGRAFIC)
  • 3
    Pompierii, în zona fostei uzine Alfa din sectorul Buiucani al capitalei. UPDATE: Zona a fost verificată de angajații IGSU și nu s-a confirmat informația că ar fi avut loc un incendiu
  • 4
    Moldovenii cu cetățenie română nu mai riscă să-și piardă buletinul, dacă nu locuiesc pe teritoriul României
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.