FOTO, VIDEO. Cum arată și cât costă un bilet pe cel mai luxos vas de croazieră din lume

FOTO, VIDEO. Cum arată și cât costă un bilet pe cel mai luxos vas de croazieră din lume
Foto: realitatea.net

Vasul de croazieră "The Seven Seas Explorer", deţinut de compania norvegiană Cruise Line Holdings, este un vas care a costat 450 milioane de dolari şi are o capacitate de 750 de pasageri, fiind un triumf al luxului, scrie Bloomberg, citat de mediafax.ro.

„Această idee, că cei 1% din lume (cei foarte bogaţi) fac parte dintr-un imperiu al răului, s-a terminat. Acum este timpul să sărbătorim succesul, bogăţia. Acest vas este un trofeu pentru cei 1%”, a declarat Frank Del Rio, preşedinte şi CEO al Norwegian Cruise Line Holdings, compania care deţine cel mai luxos vas de croazieră din lume.

Potrivit Business Magazin, la realizarea interiorului au contribuit trei echipe de designeri şi niciun moft nu le-a fost refuzat de către finanţatori. Au acceptat chiar şi o sculptură din bronz, cu o greutate de trei tone, ce a costat 500.000 de dolari, amplasată la intrarea în restaurant.

Vasul are 375 de apartamente împărţite în zece categorii, toate cu marmură în baie şi balcoane uriaşe, iar cel mai scump este Regent Suite, care costă 10.000 de dolari pe noapte. Fiecare rezident este servit la discreţie cu şampanie de lux, precum Veuve Clicquot sau Jacquart.

Cel mai mare apartament este Regent Suite care se întinde peste 1.300 de mp, unde te poţi odihni pe patul Savoir No.1 care costă 90.000 de dolari şi alţi 60.000 pentru a-l instala în apartament.

Cel mai ieftin bilet care poate fi achiziţionat acum este pentru o călătorie de zece zile în Caraibe (plecare din Miami), în martie 2017, care va costa cel puţin 5.500 de dolari.

În interiorul „The Seven Seas Explorer” se află opt restaurante, unde se preconizează că se vor consuma 1.000 de sticle de şampanie în fiecare săptămână.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Grădiniță cu termoizolare, panouri fotovoltaice și colectoare solare. Istorie de succes privind eficiența energetică, la Cantemir (FOTO)

Grădiniță cu termoizolare, panouri fotovoltaice și colectoare solare. Istorie de succes privind eficiența energetică, la Cantemir (FOTO)

Avans spectaculos al armatei ucrainene în regiunea Herson. Unele surse afirmă că frontul din zona de nord s-ar fi prăbușit

Avans spectaculos al armatei ucrainene în regiunea Herson. Unele surse afirmă că frontul din zona de nord s-ar fi prăbușit

Explozie la cea mai mare fabrică de armament din Bulgaria. O persoană a murit, iar altele două sunt date dispărute

Explozie la cea mai mare fabrică de armament din Bulgaria. O persoană a murit, iar altele două sunt date dispărute

Advertoriale
Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Premierul României: Putem să dăm Republicii Moldova până la cinci milioane metri cubi de gaz pe zi, dar nu mai mult
  • 2
    Ucraina raportează noi succese pe frontul de sud. Trupele Kievului au înaintat zeci de kilometri de-a lungul râului Nipru (HARTĂ)
  • 3
    Viceprimarul capitalei Fadei Nagacevschi pleacă din funcție: „Revin în avocatură”
  • 4
    Partidul Șor a organizat un flashmob împotriva lui Spînu: Ei cu milioane, dar noi murim de foame (LIVE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.