Universitatea Tehnică din Moldova va colabora cu trei universități renumite din Italia

Universitatea Tehnică din Moldova va colabora cu trei universități renumite din Italia

Rectorul Universității Tehnice a Moldovei, Viorel Bostan, a semnat acorduri de colaborare cu câteva universități de renume din Italia, în vederea colaborării la formarea specialiștilor pentru industria modei și domeniul designului industrial și de produs.

Semnarea acordurilor de colaborare urmărește scopul creării unor oportunități educaționale atractive pentru viitorii specialiști din industria modei și domeniul designului industrial și de produs. 

Acordul de colaborare dintre UTM și Fine Art Academy di Como a fost semnat pe data de 11.07.2016. Fine Art Academy di Como este o universitate publică, care formează profesioniști din domeniul modei. În cadrul Acordului a fost specificată posibilitatea accesării studiilor la facultatea de Design Vestimentar din cadrul Fine Art Academy di Como pentru studenții anului 2 și 3 de la aceeași specialitate din cadrul UTM. Studenții moldoveni vor avea posibilitatea să studieze în Italia pe parcursul unui an, perioadă în care vor acumula credite academice, echivalate cu cele din Republica Moldova. În afară de aceasta, o altă oportunitate oferită de Fine Art Academy de Como este accesarea studiilor de Masterat pentru 6 luni la specialitatea de Design Vestimentar.

Un alt acord de colaborare a fost semnat între UTM și Instituto Secoli pe data de 12.07.2016. Instituto Secoli este o universitatea privată, renumită prin studiile de înaltă calitate în domeniul industriei modei. În cadrul acordului se specifică posibilitatea accesării de către profesioniștii din domeniul industriei ușoare a cursurilor de scurtă durată pe diverse subiecte: proiectarea vestimentației, fashion marketing, visual merchandasing, precum și cursuri ce țin de organizarea proceselor de producție, cum ar fi time and methods analysis, methods and costs etc.

Al treilea acord de colaborare a fost semnat cu Intituto Europeno di Design pe data de 13.07.2016. Această universitate este gată să ofere oportunități educaționale pentru specialitatea de Design Industrial, Transport și de Produs, prin oferirea studiilor de Masterat pentru 6 luni studenților de la specialitatea Design Industrial și de Produs de la UTM. Totodată, Instituto Europeno di Design oferă cursuri de scurtă durată pe diverse subiecte, dedicate profesioniștilor din industriai modei.   

„Acest început de colaborare cu Universitățile din Italia va fi de bun augur și va spori interesul studenților din Republica Moldova față de industria modei și industriile creative. Considerăm că astfel vom influența calitatea proceselor de predare în cadrul UTM și vom stimula cadrele didactice în studierea limbilor străine. Acest fapt va determina o interacțiune eficientă cu reprezentanții universităților din străinătate și în perspectivă va spori imaginea instituției”, a declarat rectorul USM, Viorel Bostan. 

 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Cum se circulă pe drumurile din țară? Ultimele informații de la ASD

Cum se circulă pe drumurile din țară? Ultimele informații de la ASD

Vicepremierul Spînu: Există riscul de sistare a livrărilor de gaz, dacă nu se va face auditul datoriei „Moldovagaz”

Vicepremierul Spînu: Există riscul de sistare a livrărilor de gaz, dacă nu se va face auditul datoriei „Moldovagaz”

Modificările la legea cu privire la avocatură au fost promulgate, anunță ministrul Justiției

Modificările la legea cu privire la avocatură au fost promulgate, anunță ministrul Justiției

Advertoriale
Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

Invitro Diagnostics vine cu pachete promoționale pentru clienți întru evitarea dezvoltării cancerului de col uterin

Invitro Diagnostics vine cu pachete promoționale pentru clienți întru evitarea dezvoltării cancerului de col uterin

5 milioane de euro în sprijinul întreprinderile micro, mici și mijlocii din Moldova cu ajutorul EXIMBANK și BERD

5 milioane de euro în sprijinul întreprinderile micro, mici și mijlocii din Moldova cu ajutorul EXIMBANK și BERD

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    EDITORIAL | Rusia își epuizează instrumentele de șantaj asupra Moldovei
  • 2
    IGP a inițiat o anchetă de investigație în privința acțiunilor CTESP Orhei. UPDATE: Majoritatea școlilor din raion au activat cu prezență fizică
  • 3
    Ion Ceban se plânge că Primăria Chișinău este supusă unor controale abuzive (VIDEO)
  • 4
    Centrul de Sănătate Orhei anunță ca s-a opus hotărârii Comisiei teritoriale privind restricțiile epidemiologice
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.