CC a decis: Șefii oficiilor Cancelariei de Stat vor putea cere în judecată anularea actului prin care au fost demiși

CC a decis: Șefii oficiilor Cancelariei de Stat vor putea cere în judecată anularea actului prin care au fost demiși
Foto: Agora.md

Curtea Constituțională a declarat că este încălcată Constituția atunci când legea le interzice conducătorilor oficiilor Cancelariei de Stat să ceară în judecată anularea actelor prin care au fost numiți sau eliberați din funcție.

Sesizarea a fost depusă la CCM în luna iunie curent, de către un cetățean care a dat în judecată Cancelaria de Stat, prin intermediul judecătoriei Cimișlia.

Este cazul unui fost șef adjunct al Oficiului din Hâncești al Cancelariei de Stat. Acesta a fost eliberat din funcție în 2015 și cere restabilirea sa. Însă, instanța de judecată i-a refuzat examinarea cererii, așa cum legea interzice contestarea în instanța de contencios administrativ a actelor prin care acesta a fost eliberat din funcție.

În speță, șefului adjunct al oficiului teritorial al Cancelariei de Stat a fost eliberat din funcție prin Ordinul Secretarului general adjunct al Cancelariei de Stat. Autorul excepției a susținut că, în esență, prin includerea şefului adjunct al oficiului teritorial al Cancelariei de Stat în pct.15 din Anexa la Legea contenciosului administrativ, care determină şi exceptarea ordinului de eliberare din funcție acestuia de la controlul judecătoresc, încalcă articolele 1 alin. (3), 20 și 54 din Constituție.

Curtea a menționat că persoanele respective sânt antrenate în raporturi speciale de muncă. Ca urmare, ele beneficiază de drepturi şi garanţii speciale de muncă, ce decurg din normele generale ale legislaţiei muncii și ținând cont de particularitățile contractelor administrative.

Curtea a reținut că spre deosebire de actele de numire și revocare din funcție a altor persoane oficiale de stat, hotărârea Guvernului în privința șefului și adjunctului Oficiului teritorial al Cancelariei de Stat nu poate fi supusă controlului de constituționalitate. Or, în jurisprudența sa Curtea a menționat că vor fi supuse controlului de constituționalitate actele de numire sau revocare a persoanelor exponente ale unui interes public deosebit desemnate în funcție pe durata unui mandat în privința cărora legea stabilește criterii clare de numire și destituire. Totodată, Curtea a subliniat că această funcție nu este nici una consfințită la nivel constituțional.

Ținând cont de cele menționate, Curtea a reținut că exceptarea actelor de numire și revocare din funcție a șefului și adjunctului Oficiului teritorial al Cancelariei de Stat de dreptul de a fi contestate în instanța de contencios administrativ, privează aceste persoane de accesul liber la justiție și într-un final de dreptul la un proces echitabil, contrar articolului 20 din Constituție.

Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate și a declarat neconstituțional pct. 15 din Anexa la Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Săptămâna începe cu ieftiniri. Prețul benzinei a scăzut sub 26 de lei

Săptămâna începe cu ieftiniri. Prețul benzinei a scăzut sub 26 de lei

14 ani de închisoare pentru un bărbat care și-a omorât concubina în bătaie

14 ani de închisoare pentru un bărbat care și-a omorât concubina în bătaie

Municipalitatea va repara în varianta albă locuințele afectate de ploile de săptămâna trecută

Municipalitatea va repara în varianta albă locuințele afectate de ploile de săptămâna trecută

Advertoriale
Generația Inteligenței financiare: Bugetul pe înțelesul copiilor (VIDEO)

Generația Inteligenței financiare: Bugetul pe înțelesul copiilor (VIDEO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Pericolul unui accident nuclear la Zaporojie: Explicăm cum funcționează mecanismul de înștiințare a R. Moldova
  • 2
    Ultima oră! O mașină a luat foc în stația PECO după ce a fost alimentată cu gaz (VIDEO)
  • 3
    Riscă până la 10 ani de închisoare: Trei tineri, suspectați că ar fi bătut un cioban și ar fi sustras două motociclete
  • 4
    Orașul Energodar, bombardat: Un angajat de la centrala nucleară Zaporojie a decedat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.