Parlamentul a votat în lectură finală proiectul de lege cu privire la „Ghișeul Unic”

Parlamentul a votat în lectură finală proiectul de lege cu privire la „Ghișeul Unic”

Agenții economici vor scăpa de birocrație, după ce legislativul a votat în această săptămână un proiect de lege care prevede reducerea a 100 de acte din Nomenclatorul actelor permisive. Astfel, potrivit autorilor, procesul de revizuire urmează a fi ințiat de mai multe instituții publice prin crearea unui „Ghișeu unic”. 

„Cerințele și reglementările procedurale privind eliberarea și aplicarea actelor permisive nu sunt prevăzute de legi. Mai mult, pentru anumite acte, cerințele și procedurile nu se regăsesc în cadrul de reglementare și în Monitorul Oficial. În multe cazuri, cerințele pentru obținerea actelor nu sunt descrise în mod detaliat și clar. Acest lucru poate duce la o solicitare a unui număr exagerat și nejustificat de documente pentru obținerea actelor permisive”, se menționează în nota informativă a proiectului.

Astfel, autoritățile își propun o revizuire a întregului spectru de acte permisive și licențe, prin apariția unui așa numit ghișeu unic. Totodată, sunt implicate în proces mai multe instituții publice cum ar fi Comisia Națională a Pieței Financiare, Consiliul Concurenței, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Centrul Național de Terminologie, Agenția pentru Siguranța Alimentelor, Agenția pentru Turism, etc.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ultima oră! Tarifele la energia electrică s-au majorat. Cât vor achita consumatorii Premier Energy și FEE Nord

Ultima oră! Tarifele la energia electrică s-au majorat. Cât vor achita consumatorii Premier Energy și FEE Nord

Durata examinării cauzelor în instanța de judecată este în mediu de 425 de zile, sau cu 35% mai rapid decât media țărilor membre ale Consiliului Europei

Durata examinării cauzelor în instanța de judecată este în mediu de 425 de zile, sau cu 35% mai rapid decât media țărilor membre ale Consiliului Europei

China ar putea avea 1.500 de focoase nucleare până în 2035. Se produc într-un ritm mult mai rapid decât se credea

China ar putea avea 1.500 de focoase nucleare până în 2035. Se produc într-un ritm mult mai rapid decât se credea

Advertoriale
NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor  (VIDEO)

NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    De mâine, cetățenii vor fi informați despre gradul de vulnerabilitate, spune ministrul Spatari
  • 2
    Ce facem în cazul deconectărilor de la energia electrică? Autoritățile au elaborat un ghid cu recomandări
  • 3
    Compania Horus a venit cu o reacție despre avaria de la Termoelectrica și amenință că-și va retrage inginerii
  • 4
    Limba română este pe locul trei printre cele mai vorbite limbi în Anglia și Țara Galilor
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.