România pierde la Paris un proces de aproape 1 miliard de euro cu italienii de la Enel

România pierde la Paris un proces de aproape 1 miliard de euro cu italienii de la Enel
Foto: www.economica.net

Statul român „bifează” o nouă înfrângere în lupta cu giganţii energetici internaţionali la Paris, de data aceasta fiind vorba despre un dosar în care cerea despăgubiri de aproape un miliard de euro, deschis împotriva italienilor de la Enel. Din câte lupte a avut până acum, statul nu a câştigat niciuna în faţa CEZ, E.ON sau Enel, scrie zf.ro.

Dosarul pentru ca s-a dat recent verdictul are numărul 19431/MHM/2013 şi potrivit informaţiilor din raportul de administrare pe 2015 redactat de SAPE (Societatea de Administrare pentru Participaţii în Energie) disputa era în „legătură cu contractul de privatizare Electrica Muntenia Sud, în care societatea (SAPE) a fost reprezentată de casa de avocatură Mocanu şi Asociaţii.”

În acest dosar România a cerut pentru neplata penalităţilor şi nerespectarea prevederilor contractului de privatizare 834 de milioane de euro la care se adaugă alte 378 de milioane de lei, sumă care reprezintă despăgubiri costând în dividendele aferente anilor 2007 şi 2008, precum şi a dobânzilor aferente acestora. În total, statul le cerea italienilor aproape 920 de milioane de euro. Italienii nu au plătit atât nici pentru cele trei companii de distribuţie şi furnizare a energie (Banat, Dobrogea, Muntenia Sud) cumpărate de la stat.

Entitatea care s-a dus la Paris din partea statului este SAPE, firmă înfiinţată în mai 2014 ca urmare a divizării parţiale a Electrica de dinaintea listării la Bursă. Statul a înfiinţat compania SAPE ca să ges-tioneze pachetele minoritare cu care a rămas la companiile de distribuţie şi furnizare a energiei electrice privatizate. În prospectul de listare a Electrica se arăta că toate „activele sau datoriile care ar putea rezulta din litigiile şi disputele în care Electrica este implicată împotriva Enel, E.ON şi CEZ sau orice litigii sau dispute anterioare“ vor fi transferate noii societăţi. Cel mai probabil, în loc să le ia un miliard de euro italienilor, statul român le va plăti cheltuielile de judecată.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
În baza listei întocmite de primărie și câte trei metri steri în prima etapă: Cum se întâmplă distribuirea lemnului de foc populației

În baza listei întocmite de primărie și câte trei metri steri în prima etapă: Cum se întâmplă distribuirea lemnului de foc populației

EMA a început evaluarea unui vaccin anti-COVID-19 pentru două subvariante ale Omicron

EMA a început evaluarea unui vaccin anti-COVID-19 pentru două subvariante ale Omicron

Când vor fi scoase corturile protestatarilor din fața Parlamentului? Răspunsul președintelui raionului Orhei, Dinu Țurcanu

Când vor fi scoase corturile protestatarilor din fața Parlamentului? Răspunsul președintelui raionului Orhei, Dinu Țurcanu

Advertoriale
Negru de Purcari -  în lista celor mai bune vinuri din lume ale anului 2021

Negru de Purcari - în lista celor mai bune vinuri din lume ale anului 2021

Mai mulți angajați ai Victoriabank au alergat în cadrul echipei Run for Children pentru a îndeplini visul a cinci copii de a avea o casă

Mai mulți angajați ai Victoriabank au alergat în cadrul echipei Run for Children pentru a îndeplini visul a cinci copii de a avea o casă

Tekwill Academy Kids: Activitățile extrașcolare pentru care îți va mulțumi copilul tău

Tekwill Academy Kids: Activitățile extrașcolare pentru care îți va mulțumi copilul tău

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Incendiul din curtea casei lui Igor Dodon: Experții au stabilit cauza arderii
  • 2
    Militarii ruși din regiunea Herson ar ține ostatic un moldovean: Acesta transporta marfă cu camionul
  • 3
    Danemarca anunță o scurgere „periculoasă” de gaze din conducta Nord Stream 2 în Marea Baltică
  • 4
    Când vor fi scoase corturile protestatarilor din fața Parlamentului? Răspunsul președintelui raionului Orhei, Dinu Țurcanu
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.