Viorel Țopa a reacționat la documentul apărut în mass-media în care scrie că autoritățile din Germania au pornit un dosar penal pe numele său și al lui Victor Țopa. El a subliniat că „Ministerul de Externe este instrumentul personal al lui Plahotniuc” și că în curând asupra cazului se va face lumină.
„Tocmai am văzut o copie a unui document din corespondența diplomatică (vă dați bine seama cum acesta a ajuns în mâinile trollilor plohotniukiști), în care se vorbește despre unele eventuale „investigații”. Asemenea adresări din partea moldoveneasca au fost multiple în ultimii ani, începând cu 2011. De fapt, tot Ministerul de Externe al RM, ca instrument personal al lui Plohotniuc în lupta acestuia cu inamicii, și, în special, Ambasada RM în Germania, se ocupa intens ba de extrădare, ba de crearea altor probleme. Așa e când ai o țară, ai și Ministerul de Externe. Acum încă nu știu cum exact să interpretăm limbajul diplomatic din copia menționată, dar nu am îndoieli că în cel mai scurt timp totul se va clarifica, așa cum s-au dovedit goale toate insinuările presei plohotniuchiste de până acum. El simte ca i se apropie și face nervi”, a scris Țopa pe pagina sa de Facebook.
Amintim că Today.md a publicat astăzi un document-răspuns al Oficiului de Externe al Germaniei către ambasadorul RM în care scrie că autoritățile germane au demarat un dosar penal pe numele fraților Țopa.