Potrivit informațiilor publicate de today.md, autoritățile germane ar fi inițiat un dosar penal contra lui Victor și Viorel Țopa.
Viorel Țopa a scris pe contul său de Facebook că „ asemenea adresări din partea moldoveneasca au fost multiple în ultimii ani. Ministerul de Externe este instrumentul personal al lui Plahotniuc. În curând asupra cazului se va face lumină”, menționează omul de afaceri.
Pe acest caz s-a expus și Președintele Partidului Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase.„Această scrisoare este o corespondență continuă dintre autoritățile moldovenești și cele germane prin care fie s-a cerut extrădarea, fie investigarea unor presupuse fraude. De fiecare dată demersurile celor de la Chișinău au fost respinse. Interpolul prin conferința 85-86 a declarat că dosarele lui Victor și Viorel Țopa sunt politice, astfel instituțiile germane le-au iradiat. Acum este vorba de o corespondență, dacă vă uitați la dată este din 2015. Vine un răspuns din partea Ministerului de Externe german, la insistența autorităților moldovenești că documentele au fost transmise procuraturii, atât, nimic mai mult. Din 25 octombrie 2015 și până acum today.md a tot trâmbițat că m-am întâlnit și m-am văzut cu Victor și Viorel Țopa, că sunt fugari, interlopi. Pe de altă parte ei merg liber pe stradă în Germania, fac liber business și-și trăiesc viața cu familiile lor”, a declarat Năstase în cadrul emisiunii Puterea a Patra de la postul de televiziune N4.
Întrebat dacă i-ar grația pe Victor și Viorel Țopa, în cazul când ajunge președinte, el a afirmat că „ei nu au nevoie de grațiere, ci de o justiție corectă. Ei nu ar cere și eu nu aș face acest lucru. Dosarul lor este la CEDO și își așteaptă verdictul și eu sunt sigur că va fi un verdict pozitiv. Acești oameni sunt niște victime de-ale lui Plahotniuc”, consideră Președintele Partidului Demnitate și Adevăr.
Câțiva ani în urmă Viorel Ţopa a fost condamnat la 8 ani de închisoare, pentru delapidări de la Banca de Economii. Victor Țopa a fost condamnat la 10 ani de închisoare, pentru șantaj într-un caz legat de Victoriabank.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.