
FOTO. Cum arată iubita lui Renato Usatîi într-un pictorial marca revista EA.md
Sunt două firi diferite, deși la chip se aseamănă foarte bine, iar timpul, în mare parte și-l petrec împreună. Sandra și Margarita Dodon, gemenele stilate care au trezit multă admirație în rândul internauților și nu doar, au acceptat să ne povestească despre relația lor, familia frumoasă pe care o au și cum părinții le-au educat dragostea pentru muncă. Bineînțeles că nu am rezistat să le și pozăm împreună, mai cu seamă că a fost într-o zi în care doar cerul și soarele zâmbeau cochet - așa ca ele, scrie revista Ea.md.
・
Nu se țin de acest lucru, dar se amuză uneori că Margarita e mai mare. Au însă și un frate mai mic, pe care l-au dădăcit împreună și care le aduce multe bucurii acum.
În acest pictorial, Sandra poartă o rochie albastră cu elemente naționale.
„Noi am fost doi copii foarte cuminți, liniștite… cred că părinți au avut mare noroc cu acest lucru, ca și noi de faptul că îi avem, de fapt. Fratele mai mic este răsfățatul casei, însă de ceva timp l-am implicat și pe el în ce poate și ne ajută. Părinții ne-au educat dragostea față de muncă de mici, așa că noi am avut responsabilități în afacerea de familie încă de pe la 14-15 ani. În principiu, ei fac totul pentru noi, lucru pentru care le suntem foarte recunoscători”, ne-a mărturisit Sandra.

„Mama ne îmbrăca de mici foarte stilat, nu neapărat la fel, dar apropiat, oricum, ca să nu ne certăm sau supărăm. Acum nouă ne place mult să ne luam aceleași tipuri de haine și ne amuzăm foarte mult când lumea ne confundă. Ne confundau și când eram diferite ca imagine, eu brunetă, Sandra blondă… dar acum că ne-am apropiat ca și culoare îi vom zăpăci de tot pe profesori. Nu am profitat însă niciodată de acest lucru, nu am mers una în locul celeilalte nici la lecții, nici la un suc cu vreun băiat. Cât despre haine, nu ne place să luăm una de la alta, deși avem aceleași mărimi”, a dezvăluit Margarita. Fetele sunt studente la economie, ambele în aceeași grupă, ca și întotdeauna de când se știu, la fiecare treaptă de studii.

„Ne place foarte mult să călătorim și de câte ori avem posibilitatea, evadăm cu toată familia. Cred că doar în ultimul an am mai plecat fiecare separat. Ne-a impresionat foarte mult Dubaiul, deși l-am văzut de două ori deja. Ne-am întoarce acolo pentru locurile frumoase, oamenii deosebiți și atmosfera de poveste. Vrem să mai călătorim, să vedem Asia, eu aș vrea foarte mult să ajung în America - așa că avem toată viața înainte să ne împlinim visele”, a spus Sandra Dodon.
Pictorialul integral cu surorile Dodon îl puteți vedea pe EA.md.