VIDEO. O asociație obștească a beneficiat de ajutor umanitar sub forma unui automobil BMW X5

VIDEO. O asociație obștească a beneficiat de ajutor umanitar sub forma unui automobil BMW X5
Foto: captură privesc.eu

Auditul Curții de Conturi privind sistemului facilităților fiscale și vamale, a descoperit mai multe abateri în privința acordării ajutoarelor umanitare și distribuirea acestora. Astfel, o Asociație obștească a beneficiat de ajutor umanitar sub forma unui autoturism de tip BMW X5, care ulterior a fost înstrăinat unei persoane fizice.

Auditorii Curții de Conturi constată neasigurarea monitorizării ulterioare a unităților de transport validate ca ajutor umanitar. „Astfel, o asociație obștească a importat ca ajutor umanitar un automobil de tip BMW X5, cu anul de producere 2008 cu valoarea de doar 5000 euro. Verificările auditului au constatat că acest automobil, donat în scopuri de caritate, nu este înregistrat în registrul bunurilor imobile după asociația obștească pentru care a fost donat, ci după o persoană fizică”, se menționează în raportul de audit.

Evaluarea auditului de post-vămuire în termen de 3-4 ani după efectuarea ajutorului umanitar nu reflectă conformarea voluntară a contribuabililor. Astfel, unii contribuabili beneficiari nu au declarat toate mărfurile introduse ca ajutor umanitar, au distribuit ajutorul umanitar școlilor auxiliare care erau deja lichidate sau au distribuit unele bunuri către angajații instituțiilor. Întreprinderea tardivă de către organul vamal a unor măsurilor de supraveghere a ajutorului umanitar, precum și conformarea benevolă scăzută a contribuabililor, privind condițiile de utilizare a mărfurilor importate ca ajutor consideră acest domeniu drept unul riscant, constată auditorii Curții de Conturi. 

În raport se mai menționează faptul că facilitățile fiscale și vamale sunt definite ca o derogare de la structura normală de impozitare, care scad veniturile statului și au un impact semnificativ asupra finanțelor statului în întregime. Valoarea facilităților fiscale și vamale acordate de stat pentru anii 2011-2015 (a celor cuantificate și raportate de administratori) este echivalentă cu aproximativ 57,4 mld. lei. Doar pentru anul 2015, suma acestora este de circa 14,7 mld. lei, ceea ce constituie peste 48% din cheltuielile bugetului de stat executate în același an (30,1 mld. lei), acesta fiind cel mai înalt nivel din ultimii 5 ani.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
De Ziua Vinului, Poșta Moldovei pune în circulație seria de mărci poștale „Vinăriile Moldovei” (FOTO)

De Ziua Vinului, Poșta Moldovei pune în circulație seria de mărci poștale „Vinăriile Moldovei” (FOTO)

CSE a prelungit cu o lună valabilitatea autorizațiilor de mediu pentru activitatea Uzinei Metalurgice din Rîbnița (DOC)

CSE a prelungit cu o lună valabilitatea autorizațiilor de mediu pentru activitatea Uzinei Metalurgice din Rîbnița (DOC)

Alertă în România: Avarie la golirea de fund a Barajului Lacului Piscicol Tăul Mare. Sute de oameni evacuați din zonă și zeci de unități de tehnică în lucru

Alertă în România: Avarie la golirea de fund a Barajului Lacului Piscicol Tăul Mare. Sute de oameni evacuați din zonă și zeci de unități de tehnică în lucru

Advertoriale
„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Gazul metan se scumpește cu cinci lei. Iată prețul afișat de Transautogaz și argumentul companiei
  • 2
    Trupele rusești din regiunea Liman au fost încercuite
  • 3
    Gazprom spune că are dreptul de a rupe contractul cu Moldova „în orice moment”
  • 4
    Mai multe explozii s-au produs la o bază aeriană din Crimeea (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.