Ucrainenii intenționează să producă energie solară la Cernobîl

Ucrainenii intenționează să producă energie solară la Cernobîl
Foto: onedio.com

Guvernul ucrainean ar avea planuri serioase pentru zona din jurul fostei centrale de la Cernobîl, scrie playtech.ro.

La 26 aprilie 1986, două explozii au zguduit reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl. În timpul incendiului, care a mistuit reactorul timp de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantități uriașe de substanțe radioactive.

În aceste condiții, Ucraina are acum o suprafață destul de mare de teren care nu este folosită, iar guvernul are un plan îndrăzneț prin care vrea să repare situația, dezvoltând producția de energie regenerabilă. „Avem deja o rețea de electricitate necesară, folosită în trecut pentru centrală, terenul este foarte ieftin și avem foarte mulți oameni angajați să lucreze în centrale electrice”, a declarat Ostap Semerak, ministrul mediului.

Pe lângă problema productivității, un asemenea plan ar putea contribui și la rezolvarea problemei dependenței energetice de Rusia. După cum probabil știți deja, relațiile dintre statul ucrainean și Rusia sunt extrem de tensionat, în urma evenimentelor din Crimeea și din estul Ucrainei. Din câte se pare, vecinii noștri din nord și est deja au înjumătățit cantitatea de resurse energetice achiziționate din Rusia.

Nu există date oficiale privind numărul total al victimelor dezastrului de la Cernobîl, dar se știe că 25.000 au murit numai după ce au participat la decontaminarea zonei. Accidentul s-a produs în timpul unui test de siguranță. O procedură greșită a determinat o creștere dramatică a nivelului energetic: învelișul de grafit al reactorului a luat foc, iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate în atmosferă printr-o explozie violentă, iar 31 de oameni au murit pe loc.

Pe circa 100.000 de kilometri pătrați pământul și apele au fost contaminate cu substanțe radioactive și ar avea nevoie de 20.000 de ani ca să își revină. Centrala, sau ce a mai rămas din ea, a fost acoperită de sovietici cu un sarcofag din beton care să o izoleze de restul lumii.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Poliția a sesizat Procuratura Generală. Șeful IGP: Primăria Chișinău și-ar fi neglijat obligațiile la protestele organizate de Partidul Șor (VIDEO)

Poliția a sesizat Procuratura Generală. Șeful IGP: Primăria Chișinău și-ar fi neglijat obligațiile la protestele organizate de Partidul Șor (VIDEO)

Covoare răsfățate în spuma detergenților ecologici și sub peria utilajului performant. Spălătoria de la Ungheni cu istorie de 12 ani (FOTO/VIDEO)

Covoare răsfățate în spuma detergenților ecologici și sub peria utilajului performant. Spălătoria de la Ungheni cu istorie de 12 ani (FOTO/VIDEO)

 Aeroportul Internațional Chișinău: Armă depistată în bagajul unui cetățean străin

Aeroportul Internațional Chișinău: Armă depistată în bagajul unui cetățean străin

Advertoriale
„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Gazul metan se scumpește cu cinci lei. Iată prețul afișat de Transautogaz și argumentul companiei
  • 2
    Partidul Șor reia protestele în centrul Chișinăului. Cu muzică, scenă și pancarte, oamenii vin organizat din mai multe raioane (LIVE)
  • 3
    Alertă în România: Avarie la golirea de fund a Barajului Lacului Piscicol Tăul Mare. Sute de oameni evacuați din zonă și zeci de unități de tehnică în lucru
  • 4
    Ziua Națională a Vinului: Cum a fost atmosfera din PMAN sâmbătă (FOTO/VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.