Jamaica va plăti o parte din datoriile sale cu alimente

Jamaica va plăti o parte din datoriile sale cu alimente
Foto: venezuelanalysis.com

Jamaica a anunţat că o să-şi plătească datoriile pe care le are către Venezuela cu mâncare, medicamente şi fertizant în loc de bani cash, scrie businessmagazin.ro. 

Această înţelegere vine într-un moment în care Venezuela se află într-o criză gravă şi duce lipsă de produse de bază, alimente de bază. Acest transfer va avea loc în ultimul trimestru din acest an şi va avea o valoare de 4 milioane de dolari.

„Jamaica acumula datorii cu Venezuela încă din 2006 şi este perfect legitim ca guvernul jamaican să plătească datoriile cu produse", a declarat Rolin Iguaran, un expert în petrol de la Universitatea Zulia din Venezuela."În această recesiune, Venezuela se întoarce la practicile de dinainte de 1940".

Venezuela a ajuns o ţară în faliment unde oamenii suferă din cauza lipsei alimentelor, a medicamentelor, a apei şi a curentul electric. Preţurile se dublează o data la câteva zile, violenţele şi jafurile s-au înmulţit, sunt mari proteste de stradă, iar oameni disperaţi au început să-şi facă singuri ceea ce ei numesc dreptate.

0 la sută din cei 29 de milioane de venezueleni nu-l mai vor pe Nicolas Maduro ca preşedinte, arată ultimele sondaje de opinie din Venezuela. Oamenii îl consideră, alături de guvernul său socialist, vinovat de dezastrul din ţară, la fel ca şi opoziţia care cere revocarea lui din funcţie prin referendum.

Pe de altă parte, preşedintele Maduro consideră că vinovaţi de criză ar fi elita business-ului şi forţele de dreapta din ţară, guvernele străine ostile, unele state din OPEC sau seceta din acest an şi a declarat stare de urgenţă pentru a combate războiul economic împotriva Venezuelei, ameninţând că va naţionaliza toate companiile străine, care spune el, sufocă economia.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ultima oră! Starea de urgență a fost prelungită cu încă 60 de zile

Ultima oră! Starea de urgență a fost prelungită cu încă 60 de zile

PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”

PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”

Marina Tauber rămâne în arest la domiciliu. Curtea de Apel a menținut decizia primei instanțe

Marina Tauber rămâne în arest la domiciliu. Curtea de Apel a menținut decizia primei instanțe

Advertoriale
Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

CAAN își consolidează poziția de jucător de rezonanță în domeniul industrial cu investiții de 21 milioane euro (VIDEO)

CAAN își consolidează poziția de jucător de rezonanță în domeniul industrial cu investiții de 21 milioane euro (VIDEO)

Vinde și cumpără valută în numerar la atm-urile maib, iar restul redirecționează-l pe cardul maib

Vinde și cumpără valută în numerar la atm-urile maib, iar restul redirecționează-l pe cardul maib

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
    PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Președinta Parlamentului European consideră necesară accelerarea procedurii de aderare a Ucrainei și R. Moldova la UE
  • 2
    „Nimeni nu are nevoie de noi”. În mediul online a apărut un video în care sute de soldații ruși din regiunea Belgorod se plâng de haosul din timpul mobilizării (VIDEO)
  • 3
    Premier Energy și FEE Nord solicită ANRE majorarea prețului la energia electrică
  • 4
    Germania a respins propunerea Rusiei de a primi gaze prin gazoductul Nord Stream 2
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.