DOC. Autoritățile „se inspiră de pe Facebook” în combaterea terorismului

DOC. Autoritățile „se inspiră de pe Facebook” în combaterea terorismului

Serviciul de Informații și Securitate a eleborat un nou document care va stipula modalitățile de prevenire și combatere a terorismului. În document, însă, autoritățile își raportează deciziile la postări apărute pe Facebook, precum așa-zisa hartă a viitorului „Stat Islamic”.

SIS oferă și o explicație, în nota informativă a proiectului. „Analizând procesele în desfășurare la nivel regional și internațional putem constatat că riscurile teroriste în adresa RM devin tot mai accentuate. Este de menționat că organizația teroristă ISIL a trasat obiective concrete, localizate geografic. Astfel, în rețelele de socializare a apărut harta viitorului Califat al „Statului Islamic”, fiind evidențiate teritorii pe care gruparea planifică să le includă în componența califatului în următorii cinci ani, inclusiv și teritoriul RM”, scrie în documentul semnat de șeful SIS.

Agora menționează că așa-zisa hartă apare, de fapt, în cartea lui Andrew Hosken, corespondent BBC - „Inside the Islamic State”. În ea, jurnalistul expune inclusiv o hartă care ar arăta planurile teroriste ale acestei organizații, de cucerire a unor țări.

„Deși se află departe de teatrele de conflict, RM a experimentat asupra sa consecințele activității teroriste, nu atât ca victimă a atentatelor teroriste, cât ca zonă de tranzit și „refugiu” pentru teroriști activi sau potențiali. Așadar, indicii depistați în ultima perioadă denotă o înrăutățire a situației pe segmentul de securitate antiteroristă”, mai scrie în proiect.

SIS a propus crearea unui organ local care va conduce activitatea de reacționare în cazul atentatelor teroriste până la venirea autorităților. Va fi creat Comandamentul Operațional Antiterorist după decizia președintelui.

Aici puteți citi documentul propus Executivului la vot în ședința de mâine:

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal