Competiţia Moldova Eco Energetică 2016! Câte dosare s-au înscris în concurs

Competiţia Moldova Eco Energetică 2016! Câte dosare s-au înscris în concurs

46 de dosare s-au înscris în Competiţia Moldova Eco Energetică, ediţia 2016. Proiectele inovative în utilizarea şi promovarea energiei regenerabile şi eficienţei energetice au fost depuse de persoane fizice, instituţii publice, companii private, reprezentanţi ai societăţii civile, mass media, în perioada activă a concursului: 5 martie - 5 august.

Pentru examinarea cât mai minuțioasă, transparentă, profesionistă și deliberativă, în funcţie de categorie, dosarele depuse vor fi examinate de către cinci paneluri de evaluare, formate din experţi independenţi şi reprezentanţi ai instituţiilor statului relevante domeniului energiei regenerabile şi eficienţei energetice.

Dosarele depuse vor fi examinate în trei etape: I- etapă: Evaluarea din oficiu; II- etapă: Evaluarea în teren; III- etapă: Evaluarea de către Consiliu și adoptarea deciziei finale.

Publicitate

Câştigătorii Competiţiei Moldova Eco Energetică 2016 vor fi cunoscuţi şi premiaţi în cadrul Galei Moldova Eco Energetică, care va avea loc în data de 2 decembrie.

Competiţia Moldova Eco Energetică a ajuns în acest an la cea de-a șasea ediție. Astfel, fiind cel mai mare concurs de premiere a iniţiativelor de succes în domeniile energiei regenerabile şi eficienţei energetice.

Scopul competiţiei este de a susţine cele mai bune iniţiative în producerea, transportul, distribuţia şi consumul eficient de energie din surse regenerabile, precum şi în dezvoltarea şi promovarea tehnologiilor moderne, a inovaţiilor în domeniul energiei regenerabile şi eficienţei energetice.

Mai multe informaţii despre Moldova Eco-Energetică este disponibilă pe pagina web: www.mee.md.

Concursul Moldova Eco Energetică este organizat de Agenţia pentru Eficienţă Energetică, sub egida Ministerului Economiei, la iniţiativa şi în parteneriat cu Proiectul Energie şi Biomasă din Moldova.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal