
VIDEO. Expert: Râul Răut ar putea ajunge un râu mort în doar câțiva ani
Două hidrocentrale de pe râul Răut, care în prezent sunt nefuncționale, ar putea fi renovate după ce, în cadrul ședinței Executivului, a fost aprobată o hotărâre de Guvern care le va trece pe acestea în gestionarea Agenției „Apele Moldovei”. Potrivit experților, dacă acest lucru se va întâmpla - râul Răut ar putea ajunge, în doar câțiva ani, un râu mort.
・
„Râul Răut, ca și întreaga rețea a râurilor mici din Republica Moldova, are nevoie de protecție, atât din partea autorităților, cât și a localnicilor. Ultimele vești de la autorități privind Răutul țineau de reabilitarea micro-hidrocentralelor de la Căzănești, Telenești și Piatra, Orhei. Dacă acest lucru va fi făcut, Răutul va ajunge un râu mort. Strategia de Mediu prevede administrarea cursurilor de apă dupa principiul bazinului hidrografic, ceea ce trebuie de făcut. Dar acest lucru nu se face. Hidrocentralele au nevoie de debit mare de apă. Hidrocentralele au daune foarte mari, în general, pentru râurile mici. Ele se fac pentru râuri de munte, nu cele de șes”, a precizat Lilia Curchi, directorul executiv Asociația Jurnaliştilor de Mediu şi Turism Ecologic.
Potrivit expertului în mediu, țara are nevoie de programe concrete de reabilitare a râurilor, în special al celui mai mare afluent al râului Nistru - Răut.
„Cu siguranța, avem nevoie de programe bine-gândite de reabilitare a râurilor mici, doar că ele întârzie. Cât despre localnici - ar fi bine să înceteze a mai transforma apele care le traversează localitatea în canale de gunoi”, a conchis Curchi.
De asemenea, sursa a declarat că pentru a rezolva problema râului este nevoie de a „demola barajele ilegale, precum și iazurile construite ilegal pe cursul apei”.
Anterior, însă, ministrul Mediului Valeriu Munteanu a declarat pentru Agora că, de fapt, construcțiile hidraulice din apropierea râului Răut ar putea fi distruse. „Situația râului Răut este la fel ca și cea a 3700 de râuri din Republica Moldova, care au fost îngrădite prin diferite construcții hidraulice de-a lungul ultimelor 25 de ani. Urmează să întreprindem acțiuni cu privire la Răut și alte râuri din Moldova”, a declarat ministrul.




