Organizaţiile societăţii civile îşi exprimă profunda îngrijorare privind modalitatea în care este investigat furtul de 1 miliard dolari SUA din sistemul bancar. Acestea cer demararea unei investigații internaționale pe marginea fraudei bancare.
Semnatarii considere drept compromisă investigarea acestui caz. „Suntem dezamăgiţi de controlul politic instaurat în sistemul organelor de drept din Republica Moldova, care par să servească unor reglări de conturi, de tolerare a complicităţii între instituţii de stat şi reţele criminale, de intimidare a martorilor, concurenţilor economici si adversarilor politici, fără o tangenţă cu obiectivul asigurării supremaţiei legii, stabilizării sistemului bancar şi recuperării prejudiciilor cauzate”.
„Dat fiind faptul că schema furtului din sistemul bancar moldovenesc s-a derulat prin câteva jurisdicţii cu implicarea cetăţenilor SUA şi ai ţărilor membre UE, schemele de spălare de bani la nivel internaţional ar putea periclita stabilitatea valutelor folosite în tranzacţiile ilegale, punând în pericol securitatea financiar-bancară a mai multor economii mici şi medii din regiune, iar autorităţile moldoveneşti ar putea avea tangenţă cu acest caz, nefiind interesate într-o investigaţie obiectivă a acestui furt, cerem o investigaţie internaţională cu implicarea organelor de urmărire penală ale SUA şi ţărilor UE, precum şi a instituţiilor internaţionale Interpol, Europol, OLAF şi altele”, mai scriu semnatarii.
Apelul public a fost întocmit de:
ADEPT
Asociaţia Femeilor pentru Protecţia Mediului şi Dezvoltare Durabilă
Asociaţia Micului Business
Asociaţia Politici Externe
Asociaţia Presei Independente
AO BIOS
Centrul de Resurse DIALOG-Pro
Centrul Naţional de Mediu
Centrul de Resurse Juridice din Moldova
Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM)
Confederaţia Naţională a Patronatului din Republica Moldova
Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) ”Viitorul”
Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM)
Institutul de Politici Publice
Mişcarea Ecologistă din Moldova
REC Moldova
Transparency International - Moldova
Vezi și aceste știri

Ar fi cerut 100 de euro de la un cetățean care încălcase restricțiile anti-COVID. Doi polițiști, condamnați pentru acte de corupție

Ministrul Muncii oferă detalii cu privire la platforma prin care la iarnă vor fi oferite compensații în factură. „Va fi un sistem foarte simplu”

Cât de bine cunoști gramatica limbii române? Autoritățile municipale lansează concursul „Dictare pentru fiecare”
Advertoriale

Descoperă oferta turistică a Moldovei. A fost lansată campania „Hai la mine Acasă” (VIDEO)

Marșul Alăptării 2022: Alăptarea reprezintă cel mai natural început de viață (VIDEO)
