Un învățător de la Ungheni, reținut pentru acțiuni perverse față de copii

Un învățător de la Ungheni, reținut pentru acțiuni perverse față de copii

Un învățător din cadrul unei instituții de învățămînt din Ungheni, de 44 de ani, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind suspectat de acţiuni perverse față de copii. Ministerul Educației a solicitat de urgență explicații de la organul local de specialitate în domeniul învățământului, de la directorul instituției de învățământ, precum și de la ceilalți responsabili.

În cadrul Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Național de Investigație a parvenit o informație precum un învățător de clasele primare, în cadrul lecţiilor, întreprindea acţiuni perverse cu elevii.

Poliția în comun cu Serviciul Informaţii şi Securitate au instalat în perioada lunilor mai-iunie, curent, camere de supraveghere în care demonstrează că învățătorul, în cadrul orelor, a întreprins acţiuni perverse cel puţin faţă de doi băieţi de opt ani, exprimate prin atingeri indecente, precum şi alte acţiuni cu caracter sexual.

Publicitate

Totodată, învățătorul a întreținut în incinta clasei de învăţămînt al liceului de mai multe ori, în afară orelor de predare, raporturi homosexuale şi alte raporturi în forme perverse cu mai mulţi bărbaţi, inclusiv şi un fost profesor al acestei instituţii de învăţămînt.

Pe cazul dat, în comun cu Secţia specializată a Procuraturii Generale actualmente se efectuează urmărire penală, iar în cazul dacă persoana va fi găsită vinovată, riscă o pedeapsă cu închisoare de pînă la 7 ani.

Ministerul Educației a reacționat pe marginea cazului și va insista pe aplicarea sancțiunilor disciplinare. Persoana reținută este suspendată din funcție.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal