Fostul angajat al Poştei Moldovei, Sergiu Cebotari, a primit 30 de zile de arest. Mandatul a fost emis de Judecătoria raionului Nisporeni, însă apărarea acestuia a contestat decizia.
Textul instanței poate fi citit mai jos:

Fostul şef al Serviciului control financiar şi audit intern al întreprinderii de stat Poșta Moldovei, Sergiu Cebotari, care anterior a anunțat despre schema prin intermediul căreia, zilnic, zeci de colete cu substanţe anabolizante sunt trimise prin Poşta Moldovei către ţări din Uniunea Europeană, dar şi în Statele Unite ale Americii, a fost reținut de către reprezentanții Inspectoratului de poliție Nisporeni.
„Cetățeanul ar fi pretins de la 16 cetățeni muncă forțată. Au fost pornite două cauze penale. În cadrul acestora, organul a expediat două citații, dar el a refuzat să se prezinte, iar organul a fost nevoit să emită o ordonață de aducere silită. Cetățeanul este bănuit, nu învinuit, iar la decizia organului de urmărire penală a fost întocmit un proces verbal de reținere”, a declarat acesta.
Totodată, o altă cauză penală este legată de faptul că tot Sergiu Cibotari ar fi deposedat de avere o persoană.
Anterior, în presă au apărut mai multe informații despre organizarea de către angajaţii instituţiei a transportării ilegale, în afara ţării, a substanţelor anabolizante. Declarațiile au fost făcute de un ex-funcționar al instituției, Sergiu Cibotari, în cadrul emisiunii Interpol. Tot el a fost anunțat ca reținut astăzi.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.