Cum se face business în Republica Moldova, în opinia unui expert străin

Cum se face business în Republica Moldova, în opinia unui expert străin

Sandra Cavallo este originară din Italia și are o experiență de 20 de ani în domeniul tehnologiilor informaționale. De un an de zile, ea se află în Republica Moldova și oferă consultanță în cadrul mai multor proiecte educaționale. Recent, Sandra Cavallo a acordat un interviu pentru blogul Southeast Dispatch, unde a vorbit despre avatajele, dar și dezavantajele de a face business în țara noastră.

Ea spune că singurul avantaj pe care îl are Republica Moldova în ceea ce privește modalitatea de a face business este dimensiunea țării. „Capitala este destùl de mică, în special când vine vorba despre afaceri sau industrie. Aceasta înseamnă că este destul de simplu să stabilești anumite relații și pentru a evalua punctele forte și punctele slabe în comparație cu ceea ce este deja pe piață”, a spus Sandra Cavallo.

În ceea ce privește dezavantajele, expertul străin enumeră o listă întreagă. Sandra Cavallo afirmă că persisită încă mentalitatea sovietică, serviciile publice nu sunt orientate spre clienți, iar multe instituții de stat sunt birocratice și ineficiente.

„Mi se pare, totuși, că tinerii sunt extrem de dornici de a lăsa în urmă acest trecut sovietic. Schimbare va fi în curând. Centrul de guvernare electronică, de exemplu, aduce o transformare digitală impresionantă în birourile guvernamentale și alte autorități. Principalul obstacol în calea de a face afaceri este venitul scăzut al cetățenilor - nu mulți oameni au un venit disponibil pentru a cheltui pentru orice serviciu sau produs. Există, de asemenea, o tendință de a încerca să facă afaceri pe la spatele autorităților fiscale, iar acest lucru este dificil pentru un cetățean cinstit”, a mai spus expertul străin.

În pofida acestor dezavantaje, Sandra Cavallo îndeamnă investitorii străini să facă afaceri la Chișinău. „Profitați că sunteți expați și începeți să explorați piața și rețelele existente. Fiți pregățitți să renunțați la viața privată a contului dvs. de Facebook! Aici Facebook este folosit de toată lumea ca un instrument de networking de afaceri, la fel de mult ca un instrument de a fi în contact cu prietenii „reali”. Sfatul meu este să învățați un pic limba română, să manifestați interes pentru cultura națională și atunci veți obține o mai bună înțelegere din partea localnicilor”, a adăugat expertul străin.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.