O companie solicită modificarea Legii Concurenței, după ce a fost amendată cu aproape un milion de lei

O companie solicită modificarea Legii Concurenței, după ce a fost amendată cu aproape un milion de lei

Avocatul unei companii, care a fost amendată de Consiliul Concurenței cu aproape 1 milion de lei, solicită Curții Constituționale să se expună dacă prevederile Legii Concurenței nu încalcă drepturile unei persoane, asigurate de Constituție. În special, este vorba despre articolul 77, care prevede mărimea amenzii pe care o poate suporta o companie, scrie bizlaw.md.

În sesizare sa, avocatul precizează că apără interesele companiei Volta, care a fost amendată în septembrie anul trecut „pentru crearea confuziei prin folosirea parțial ilegală a mărcii 1000KW”, care constituie o ilegalitate conform Legii Concurenței. Consiliul Concurenței a stabilit o amendă în mărime de aproape 1 milion de lei. Deși a depus o cerere de asigurare a acțiunii, aceasta a fost respinsă, astfel compania fiind obligată să achite amenda.

Avocatul invocă, în sesizarea sa, neconstituționalitatea articolului din lege care stabilește mărimea amenzii. Mai exact, legea prevede că dacă se atestă o încălcare a agentului economic, atunci amenda va fi stabilită „în mărime de până la 0,5% din cifra totală de afaceri realizată în anul anterior sancţionării”.

Publicitate

„Această sintagmă contravine cert principiilor de drept internațional și proporționalității sancțiunii, legalității normei de drept, echității judiciare și echilibrului reglementărilor legale”, se menționează în sesizare. Potrivit apărării, această normă contravine mai multor prevederi din Constituție, care asigură respectarea drepturilor omului, dreptului la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești și dreptul la proprietate privată și protecția acesteia.Dosarul se află pe rol la Curtea de Apel Chișinău.

Conflictul a apărut după ce Volta a utilizat în campaniile de promovare sintagma „1000 kv”, în timp ce întreprinderea Eurolumina SRL avea înregistrată marca „1000 kw”.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal