Vlad Plahotniuc: M-am născut într-o familie săracă

Vlad Plahotniuc: M-am născut într-o familie săracă


„Eu m-am născut într-o familie cu 6 copii, o familie săracă, unde nevoile erau foarte mari şi soluţiile foarte puţine”, mărturisește prim-vicepreședintele Partidului Democrat Vlad Plahotniuc pe blogul său. De fapt acesta este un pasaj dintr-un articol în care politicianul anunță că va lansa o campanie socială împotriva violenței în familie.

„Eu m-am născut într-o familie cu 6 copii, o familie săracă, unde nevoile erau foarte mari şi soluţiile foarte puţine. Aşa erau vremurile. Tatăl meu era foarte ferm cu noi - era şi greu altfel, vă imaginaţi ce tămbălău pot face 6 copii. Însă el nu îşi manifesta fermitatea prin violenţă, el era adeptul lozincii „munca educă”. Ne punea să ajutăm la munca în gospodărie. De fapt, toţi copiii munceau la ţară, iar unii care eram mai neascultători munceam mai mult. Noi însă eram un caz fericit, în multe din familiile pe care le cunoşteam lucrurile se desfăşurau altfel, violenţa era la ea acasă. Aveam colegi care veneau la şcoală plini de vânătăi, iar asta părea normalitate, nu mira pe nimeni”, a scris democratul. 

Pe lângă textul publicat pe blog, Plahotniuc a sonorizat și o parte a spotului video care anunță Campania.

Menționăm că nu este pentru prima dată când prim-vicepreședintele PDM menționează că s-a născut sărac. Acum o lună, în cadrul unei întâlniri cu un grup de elevi din Hîncești acesta a povestit cum a câștigat primii bani. „Primii bani eu i-am primit de la bunelul meu… îl ajutam la târâit, la dus paie, mă trimitea să cumpăr câte ceva. Nici nu erau lei pe atunci, nişte copeici îmi dădea. Dar aşa era, şi acum îmi amintesc”, a mai spus sursa.

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Un lider taliban spune că execuțiile și mutilările vor reveni „dar poate nu în public”: „Sunt necesare pentru siguranța cetățenilor”

Un lider taliban spune că execuțiile și mutilările vor reveni „dar poate nu în public”: „Sunt necesare pentru siguranța cetățenilor”

În decurs de o lună petrolul s-a scumpit cu circa 9% și a ajuns la maximul ultimelor două luni

În decurs de o lună petrolul s-a scumpit cu circa 9% și a ajuns la maximul ultimelor două luni

Directorul adjunct al ANP, învinuit de „păstrarea ilegală a munițiilor” și „păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor” a fost achitat

Directorul adjunct al ANP, învinuit de „păstrarea ilegală a munițiilor” și „păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor” a fost achitat

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Și-au recunoscut datoria? Liderul de la Tiraspol susține că regiunea transnistreană ar intenționa să-și achite restanțele la gaz
  • 2
    Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”
  • 3
    Parcarea publică municipală de pe strada Ismail a fost amenajată
  • 4
    Culeg struguri pentru o pedeapsă redusă. 14 deținuți din sudul țării muncesc la un agent economic
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.