Mai multe localuri din Chișinău au fost amendate pentru încălcarea Legii antitutun

Mai multe localuri din Chișinău au fost amendate pentru încălcarea Legii antitutun
Foto: moldpress.md

Şase locaţii de alimentaţie publică din municipiul Chişinău au primit amenzi de circa 14 mii de lei pentru încălcarea prevederilor Legii antitutun, intrată în vigoare la 31 mai curent, informează MOLDPRES.

Potrivit unui raport al Centrului de Sănătate Publică din Chişinău, în lunile iunie şi iulie curent au fost efectuate peste 1300 de controale planificate şi circa 1100 de controale inopinate. „Verificările s-au desfăşurat în locaţiile de alimentaţie publică, instituţiile de educaţie, întreprinderile de producere şi prestări de servicii şi comerţ. Au fost identificate peste 160 de încălcări, fiind emise trei hotărîri de suspendare a activităţii”, se menţionează în document.

Solicitat de agenţie, ofiţerul de presă al Inspectoratului General de Poliţie, Mariana Beţivu, a specificat că începînd cu luna iunie curent, oamenii legii au întocmit peste 160 de procese-verbale, fiind aplicate amenzi în valoare de 167 mii de lei, dintre care au fost achitate doar 30 mii de lei. „Totodată, polițiștii au stabilit 74 de contravenții privind fumatul în spaţiile publice închise şi semiînchise”, a specificat Beţivu.

Legea antitutun a fost adoptată de Parlament la 29 mai 2015, avînd drept scop protejarea populaţiei de efectul fumatului şi expunerea la substanţele toxice.

Conform documentului, fumatul este interzis în localurile de tip închis, în mijloacele de transport, inclusiv cele private în care se află minori, sub acoperişul staţiilor de transport public, în parcurile de distracţii şi pe terenurile de joacă pentru copii, pe stadioane, arene, în pieţe şi alte spaţii publice deschise pe durata evenimentelor sociale distractive şi de alt gen. Persoanele fizice care încălcă noile rigori sînt sancţionate cu amendă de la o mie pînă la trei mii de lei, iar persoanele juridice cu o amendă de pînă la 10 mii de lei.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Dialog reluat: Tiraspolul și Chișinăul discută subiectele telecomunicațiilor și accesul serviciilor poștale în stânga Nistrului

Dialog reluat: Tiraspolul și Chișinăul discută subiectele telecomunicațiilor și accesul serviciilor poștale în stânga Nistrului

Condițiile de creditare, facilitățile fiscale și operațiunile de transfer în valută pentru agricultori au fost discutate cu BNM și Ministerul Finanțelor

Condițiile de creditare, facilitățile fiscale și operațiunile de transfer în valută pentru agricultori au fost discutate cu BNM și Ministerul Finanțelor

Sîngerei: Încă doi suspecți în cazul minorei care ar fi fost violată, reținuți pentru 72 de ore,

Sîngerei: Încă doi suspecți în cazul minorei care ar fi fost violată, reținuți pentru 72 de ore,

Advertoriale
La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Marina Tauber rămâne în arest la Penitenciarul nr. 13. Magistrații Judecătoriei Chișinău au prelungit mandatul de arest cu 20 de zile
  • 2
    Căutați de oamenii legii de aproape 10 ani: Doi soți, reținuți în capitală. Iată de ce sunt învinovățiți (VIDEO)
  • 3
    Agenția pentru Supraveghere Tehnică a examinat șantierul inundat din Calea Orheiului și a constat că există pericol de a fi afectate construcțiile existente din preajmă
  • 4
    După ploaie vom juca tenis în galoși? Epopeea polistirenului din subterane, urmată de instalarea unor mese de joc direct în pământ. Ce spune Primăria
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.