Cabinetul de Miniștri a votat Acordul de Finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare, în sumă de 5,3 mln Drepturi Speciale de Tragere, şi a Acordului de împrumut dintre Republica Moldova şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), în sumă de 12,58 mln dolari.
Banii oferiţi Republicii Moldova prin aceste două acorduri vor contribui la îmbunătăţirea politicilor fiscale, precum şi la dezvoltarea instituţională şi operaţională a Serviciului Fiscal de Stat.
Cea mai mare parte a împrumutului va fi dedicată modernizării sferei IT din cadrul serviciului fiscal.
Acordurile au fost aprobate de Consiliului Directorilor Băncii Mondiale la 6 iunie 2016 . La acea dată, un proiect de restructurare a SFS a fost elaborat şi aprobat de Guvern. Implementarea proiectului, care constă în unificarea tuturor celor 36 de inspectorate fiscale teritoriale într-o singură structură, urmează să fie realizat până la finele anului 2021.