77 de elevi și studenți vor primi burse pentru performanțe remarcabile

77 de elevi și studenți vor primi burse pentru performanțe remarcabile

Cabinetul de miniștri a aprobat listele candidaților la acordarea Bursei Președintelui Republicii Moldova pentru anul de studii 2016-2017. Documentul prevede acordarea a 10 burse, a câte 1200 de lei fiecare, pentru studenții din învățământul superior și 5 burse, a câte 930 de lei fiecare, pentru elevii din învățământul profesional tehnic.

De asemenea, au fost aprobate listele beneficiarilor burselor de merit, care vor fi acordate studenților din instituțiile de învățământ superior și elevilor din instituțiile de învățământ profesional tehnic post-secundar în anul de studii 2016-2017.

Astfel, 12 studenți din instituțiile de învățământ superior vor primi Bursa Republicii în valoare de 1320 de lei, iar 30 de studenți vor beneficia de Bursa Guvernului în sumă de 1100 de lei. Totodată, unui număr de 20 de elevi din instituțiile de învățământ profesional tehnic li se acordă Bursa „Gaudeamus”, în sumă de 800 lei.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal